Paul Dragoş Aligica – Reconstrucţia dreptei.Între experimentul capitalist occidental şi proiectul naţional românesc

Lăudabilă pare a fi iniţiativa unui profesor şcolit prin SUA, Dragoş Paul Aligică, tânăr cu aspiraţii intelectuale înalte şi a lui Valeriu Stoica, fost preşedinte al PNL, de a scrie o carte despre Reconstrucţia dreptei.

După jumătate de secol de ideologie marxistă, mult prea păguboasă ca ancoră pentru încercările de politică social democrată, consolidarea dreptei ideologice era chiar necesară.  Dar ce ne facem cu praftica?

Reconstrucţia dreptei este un excelent îndreptar didacticist. Mai ales pentru şcolari. Prezintă istoria liberalismului, în contrast funcţional faţă de libertarianismul de mulţi visat. Şi ideea de a împărţi în două volumul, unul care să trateze modelul occidental şi sursele ideologice ale unui regim pe care ni-l dorim, şi cea a contextului românesc manelizat şi pierdut în deruta oamenilor şi a ideilor. Prin încercarea de a explica angoasele trecutelor figuri ale dreptei româneşti, autorii eşuează lamentabil. Nu se prezintă soluţii, doar perifraze şi explicaţii fără valoare conceptuală care să producă efecte. Lecturând tomul de scrieri ale celor doi, fie vorba între noi, liberali de catedră, îmi vin în minte vorbele lui Noica: “toţi oamenii au gânduri, puţini, însă, idei.” Şi aici în bogata lucrare e o sărăcie lucie.

Chiar dacă intenţiile sunt bune, praftica pedelistă cu Ancuţe, Lenuţe şi Roberte, partid  al căror naşi ideologici s-ar dori cei doi purtători de inteligenţă, ne demostrează că pentru a ajunge la efecte, trebuie să umbli puţin la cauze. Eşecul modelului liberal se explică şi în promovarea unor amulete pe post de practiciene ale unui cult neînţeles de enoriaşele crescute în cultul socialist.

Nu se face liberalism de la catedră, ci prin instituţiile statului, iar intervenţionismul de stat, atât de cântat în tomul epic, ar trebui desţelenit de la sursă, nu din manuale atent rânduite. Şi aici se înregistrează al doilea mare eşec.

Vorba liberalului autentic Horia Rusu: “Băutorii de vodcă se integrează mai greu într-o lume în care se bea coniac”.

Şi-mi aduc aminte cum încercam la un whisky să-l conving pe actualul stăpân de la Cotroceni de binefacerile dreptei europene, prin anii 2000. “Partidul meu e de stânga, nu pot schimba orientarea”. Şi mainstreamul politic l-a catapultat în vârful dreptei, doar cu degetul arătător ridicat, fără gândire şi acţiuni de dreapta.

E reduntant să explic că băieţii ăştia doi nu sunt invitaţi nici măcar la un pahar de vorbe, acolo unde se ţese sau desţese intervenţionismul statului. Restul sunt palavre de conferinţe…