Ultima carte a lui Umberto Eco, Cimitirul din Praga, (o carte antisemită?) pare a fi scrisă doar pentru a incita vechile prejudecăţi ale lumii: evreii, masonii, clericii conduc lumea fără principii. Ei, şi? Nu trebuie să navighezi prin hipertextualismul obositor al lui Eco pentru a ajunge la aceste concluzii. Dacă În numele trandafirului, Guglielmo, acel Sherlok Holmes al epocii medievale, era mai radical, mai moral mai corect, uneori naiv, personajul principal al Cimitirului din Praga, Simonini, nu are tandreţuri cu lumea principiilor. Este aşa cum trebuie să fie un spion, fără fizionomie etică sau morală, un criminal neîmpărtăşit, un Licifer al banului şi al trădărilor, care nu are memorie afectivă, doar pricepere la conjuraţii fără urme. continuare—>
Dacă în Pendulul lui Faucault sunt doar câteva referiri la Protocoalele Sionului, ultima carte abundă în mesaje antisemite. Sigur că autorul se ascunde bine în spatele personajului principal, singurul care este ficţional, aşa cum şi menţionează în finalul „inutilelor precizări erudite”. Dar descrierea permanentă a ticăloşiei evreieşti, punerea rabinilor într-o lumină defavorabilă, sugerarea organizării faptelor mârşave de către marii bancheri, „fii ai Osânditului şi rude ale lui Rotschild care vor permanent să distrugă două sute şaizeci şi cinci de milioane de creştini” nu pot să provoace cititorului decât impresii cel puţin dezgustătoare despre urmaşii neamului lui David.
“Procentul femeilor stricate era mai mare la evrei decât la creştini (şi oare nu se ştia asta din Evanghelii, se întreba Simonini, unde Iisus, cum se mişcă puţin, dă de prostituate şi de păcătoase cu droaia?), apoi arăta că în morala talmudică nu exista aproapele şi nici vreo menţiune a îndatoririlor pe care le-am avea în ceea ce-l priveşte, fapt ce explică şi, în felul său, justifică lipsa de scrupule a evreilor în a ruina familii, a dezonora fete tinere, a lăsa văduve şi oamenii bătrâni pe drumuri după ce le-au stors şi sângele din ei luând camătă. Ca şi în cazul târfelor, numărul răufăcătorilor era mai mare la iudei decât la creştini” (pag. 206)
Poate că există unii mai slabi de inimă, mai puţin informaţi, care ar putea crede bazaconiile literaturizate şi spoite cu o brumă de credibilitate şi aici atacul lui Umberto Eco pare premeditat. Mai ales că majoritatea actorilor din piesa Cimitirului au jucat şi în realitate. Cei care caută fineţuri stilistice, arcuiri lexicale, fraze cu dichis pot fi în culmea satisfacţiei. Umberto Eco ştie să manevreze condeiul în hipertextualism şi hiperargumentaţii lexicale.
Personajele Leo Taxil (printre altele, autor si al Bibliei Hazlii), Diane Vaughan, Maurice Joly, oricât ar părea de ciudate, au existat şi au influenţat într-un fel sau altul vremurile în care au trăit. Printre rânduri, cosnpiraţii, plastografii, mai pot fi urmărite portretele lui Garibaldi sau Dreyfus, dar în contururi obscure. Umberto Eco nu caută să lămurească cititorul, ci doar să-l zăpăcească. Simioni nu a fost niciodată la Praga, dar figurile rabinilor din cimitirul evreiesc de acolo, precum şi a iezuiţilor din întâlnirile de taină din acelaşi loc îl urmăresc în mod ciudat, fără a explica motivul. Poate că asta a şi vrut autorul.
Dacă unii ar căuta să înţeleagă sensurile ascunse ale heraldicii şi obiceiurilor masonice, modul de organizare al iezuiţilor, marea conspiraţie mondială a Sionului nu această carte i-ar putea lămuri. Nici Eco nu ştie sau se face că nu ştie, cert e că rămâne un silabus al semioticii nu numai lingvistice şi aici nu are egal. Cititorul este plimbat cu dibăcie de la carbonari şi personajele lui Jules Vernes, la bonapartismul francez, la mişcarea dreyfussiană, fără a fi lămurit când, cine, cum, unde se organiza puterea în trecut sau astăzi.
De acelaşi autor:
Misterioasa flacără a reginei Loana
Hmmm… vrei să spui că Umberto Eco s-ar „ascunde” în spatele lui Simonini? Crezi că Eco ar vrea să se identifice cu un personaj antisemit, xenofob, misogin, mincinos, mercantil al cărui singur scop în viaţă este să câştige bani ca să… mănânce bine? Pentru că dacă da, s-ar discredita total.
Acţiunile şi felul de a fi ale personajului principal (Simone Simonini) tocmai că discreditează ideea de antisemitism, chiar şi numai prin prisma faptului că Protocoalele Înţelepţilor – chintesenţa antisemitismului occidental – se bazează pe o fabulaţie manifest recunoscută de autor (asta ca să nu oferim ca argument metehnele personajelor groteşti din roman). Nu cred că un antisemit ar putea să-şi aleagă ca reper o asemenea carte. Nu este credibilă!
Dimpotrivă, Cimitirul din Praga este o carte DESPRE antisemitism. Explică istoric cum a fost posibil să se ajungă la Soluţia finală. Demonstrează că la originea urii împotriva evreilor se află imposibilitatea şi refuzul europenilor de a accepta că există oameni „altfel” decât ei. Iar acest refuz a fost exploatat de autorităţile şi aşa-numiţii „intelectuali” prin fabricarea frauduloasă a unor documente false, justificând astfel o ură care din punct de vedere politic nu se ancora pe nimic şi, deci, era nelegitimă.
interesant punctul dvs de vedere
De fapt, Eco a pariat pe circulatia fantastica a romanelor lui in toate limbile pentru a provoca intelectualii europeni aflatin intr-o faza avansata de spalare a creierelor in UE, sa descifreze cu ajutorul internetului temele cartii – o veritabila istorie alternativa, pentru ca, nu-i asa, Simonini este SINGURUL personaj inventat (dar e chiar naratorul la persoana I)!!! Cine stie, pricepe. Unii vor intelege asta abia atunci cand vor vedea recenziile negative si cenzura care va lovi cartea.
Pag. 84 (ed. Polirom): …Dacă ne gândim bine însă, Dumas nu născocise nimic: dăduse doar formă de naraţiune acelor lucruri pe care, după spusele bunicului, le dezvăluise abatele Barruel (barruel.com !!!). Asta deja îmi sugera că, dorind să vând în vreun fel dezvăluirea unui complot (istorii alternative?), nu trebuia să-i furnizez cumpărătoului (cărţii?) nimic original, ci numai şi în special ceea ce ori aflase deja, ori ar fi putut afla mai uşor pe alte căi. Lumea crede numai ceea ce ştie deja, iar asta era frumuseţea Formei universale a Complotului.
dezamagitoare ”recenzie”. cartea nu incita prejudecati, ci le explica. cred ca ar fi mai onest si mai profesionist sa schimbati prezentarea d-lui ghilezan cu cea a lui tommyboy. un roman superb, o capodopera, daca o citesti fara ochelari de cal…
=)) Extraordinar!!! Nu stiu daca sa rad sau sa plang. Este posibil sa scrieti cronici fara sa intelegeti nimic din carte? Se pare ca da. Il admir si eu, ca si Alain, pe TommyBoy care a avut rabdare sa demonstreze pe scurt unde gresiti.
O alta provocare a lui Umberto Eco,atragator ca in toate romanele.
nu am citit cartea ,doar am rasfoit-o putin la copii care o citesc, am inteles del la ei ca e buna sper s-o citesc si eu curand ,as vrea mai multe opinii, sper sa-mi placa//
Oricat de subiectivi am fi, receptarea operei literare trebuie sa aiba un grad de aerisire fara de care interactiunea cu ideile unei carti ne poate duce la un razboi civil indigest din care sa lipseasca o ordine a ideilor. Cine nu accepta o astfel de constructie fictionala fara a identifica vinovati si victime cade in capcana unui nivel al scriiturii pe care autorul este amuzat sa o fi reusit. Eco nu ne invita de fiecare data sa innebunim ca personajele sale, dar accepta ca nivelul de fictiune creat se imbina atat de bine cu realitatea posibila incat se joaca cu prejudecatile noastre sau creaza prejudecati sau explica prejudecati. Eu zic ca Eco ne arata cum se perpetueaza si se amplifica o idee periculoasa si cum adeptii acesteia se castiga pe informatii false. O intrebare ramane: lumea e condusa de idei sau de emotii? Antisemitismul este o idee sau un sentiment?