Sorin Lucaci (laureat al concursului Concursului Literar Na'ional Incubatorul de condeie)
cândva eram trist acum nu mai sunt acum e bine cândva erau maluri abrupte cu flori şi rădăcini de copac şi totul era aşa ca un fel de rostogolire peste altă rostogolire cândva ne plimbam de nebuni prin iarmaroace cu miros de zahăr şi scorţişoară cu ghirlande împletite la gât şi era cald cândva inima îngerului meu păzitor ca o hiperbolă rătăcea prin saloane de vodevil se recomanda tuturor cu nonşalanţă eu sunt îngerul carmin şi ştiu să cânt la clavecin mă veţi auzi oricum mai încolo cândva simţul meu olfactiv adulmeca umbra pianistului fără niciun fel de orientare muzicală pianistul cu „încăpăţânare de geniu” cândva oh, doamne! cândva inima tatălui meu ruptă în bucăţi ca o pâine proaspătă la sărbători devenite cu timpul tradiţionale cândva ei vorbeau despre îngeri şi despre arhangheli şi despre arhei acum nu mai vorbeşte nimeni 3 acum toată lumea tace de parcă tăcerea ar fi fost ridicată la rang de virtute sau se mai vorbeşte aşa pe la răspântii doar prin semne limba muţilor cândva te plimbam în caleşti cu ciucuri roşii şi broderii şi brocart plângându-mi în hohote isterice fericirea şi nebunia cândva mă cuibăream nocturn între coapsele tale de un roz natural stârnind turme diafane de elefanţi cândva mergeam în vacanţe homerice cu arbuşti pitici şi scoici şi calamari şi ţărmuri foarte foarte fine acum vă implor daţi-mi un final de poem până nu mă podideşte sângele pe nas de atâta nostalgie