Radu Ciobotea – Apărătorii – Ultimul meterez

Acum 500 de ani, povestește autorul, Europa era amenințată de un mare pericol: ordinul secret al Cuceritorilor, care adunase sub semnul Șarpelui și al Săgeții elita războinicilor Asiei, pregătea Marea Invazie. Visul acestor războinici era sa readucă în țărână întreaga civilizație europeană, pentru a împlini edictul marelui Gingis Han.
În Europa, ordinul secret al Apărătorilor, sub semnul Scutului și al Spadei, reprezintă elita luptătorilor care apăra lumea creștină de amenințarea distrugerii totale. Ei protejează cele mai importante capete încoronate ale Europei și schimbă cursul bătăliilor, atunci când este nevoie.

Viața și memoriile unui Cavaler al „Crucii de Fier”

Săptămâna aceasta, va avea loc lansarea cărții „Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz: viaţa şi memoriile generalului Ioan Dumitrache, Cavaler al „Crucii de Fier”, de Florian Bichir. Evenimentul va avea loc miercuri, 17 octombrie 2018, ora 15.00, la Cercul Militar Naţional, Galeria Artelor. Cartea prezintă activitatea și memoriile generalului Ion Dumitrache, cel ce a condus unitățile Armatei române care au atins cel mai estic punct al celui de-al doilea război mondial, ajungând până aproape de Cecenia. La eveniment vor lua cuvântul Adrian Pandea, directorul Editurii Militare, conf. univ. dr. Constantin Buchet, președinte CNSAS, col. prof. univ. dr. Dorel Bușe, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. Florian Bichir este un istoric și jurnalist român. Doctor în Științe politice și în Teologie, este cercetător științific al Academiei Române, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană-Iaşi și lect. univ. dr. la Universitatea Națională de Apărare „Carol...

Maidanele lumii. De la criză la efect

Mişcările de stradă au o vechime de mai bine de jumătate de secol. Când opozanţii anumitor regimuri politice nu reuşeau să doboare, prin mijloace parlamentare puterea aleasă, chemau oamenii în stradă. După ani de la desfăşurarea evenimentelor, concluzia analiştilor e că anarhia a slăbit puterea politică, a destabilizat economiile ţărilor în care se desfăşurau acţiuni de durată, dar a condus la apariţia unor noi formaţiuni politice cu o nouă agendă: anti-creştină, transgender, pro-climat, împotriva liberalismului clasic, cu inspiraţie din învăţăturile Şcolii de la Frankfurt. Unele sunt de extrema stângă, altele de extrema dreaptă, neexistând o linie clară de demarcaţie ideologică. O constantă rămâne: agresivitatea. Protestele studenţilor din 1968 au dus la cea mai mare victorie electorală a dreptei gaulliste Franţa – 1968. În februarie 1968 comuniştii şi socialiştii francezi au format o alianţă pentru dărâmarea de la putere a lui Charles de Gaulle şi a partidului său de dreapta. La 22 martie, 150 de studenți, porecliţi lefetişti, au ocupat clădirea administrativă a Universităţii Paris din Nanterre, un orăşel din suburbia capitalei Franţei, pe motiv că politicul şi birocraţia controlează finanţarea universităţii. Conducerea a chemat Poliţia. Studenţii au plecat paşnic. Peste o săptămâna au fost judecaţi de comisia disciplinară. Pumnul ridicat, simbol al revoluţiei Protestele au continuat. Autorităţile au închis Sorbona. Zeci de mii de studenţi, purtând cărticele roşii cu învăţăturile lui Mao şi cu pumnul mâinii stângi ridicat, au mărşăluit pe străzile bătrânului oraş. Manifestanţii s-au bătut cu organele de ordine, când au vrut să traverseze podul peste Sena. Au urmat sute de arestări. Guvernul George Pompidou i-a eliberat. Acţiunile de protest au culminat în zilele următoare cu declanşarea grevei generale a muncitorilor. Oferta de creştere salarială cu 10% a fost respinsă de liderii sindicali. François Mitterrand, liderul Federaţiei Democraţilor şi a Stângii Socialiste, a anunţat sfârşitul Republicii. În ziua de 30 mai, 500.000 de protestatari au mărşăluit cântând “Adieu, de Gaulle!” Preşedintele a dizolvat Adunarea Naţională, dar a refuzat să demisioneze, anunţând alegeri pentru mijlocul lunii iunie. În 16 iunie, partidul de centru dreapta a generalului de Gaulles a obţinut o victorie zdrobitoare cu 72%. Ce s-a întâmplat cu liderii protestatarilor? Daniel Cohn Bendt, liderul baricadelor pariziene, a devenit un foarte conformist europarlamentar, marele anarhist de atunci, Joshka Fischer, a ajuns ministru de externe al Germaniei. Bernard-Henri Lévye...

Basarabia și ce trei Gheorghe

De Pandelica Radeș În august 1916, după doi ani de neutralitate, România a intrat în Primul Război Mondial. Condiţia pusă de Regina Maria, pentru intrarea în război, era Reîntregirea Neamului Românesc prin readucerea la Patria Mamă a teritoriilor pierdute: Basarabia, partea de nord a Bucovinei şi Transilvania. Se face mobilizarea generală a armatei române prin ordin dat, concomitent trăgându-se, noaptea, clopotele în sate. Producându-se o panică mare prin această măsură, s-a hotărât să nu se mai repede niciodată această experienţă, pentru niciun eveniment. Atunci au plecat pe front bărbaţi valizi printre care s-a numărat şi bunicul meu Gheorghe Rudeanu, zis Iorgu. Rămăsese acasă trei fetiţe, băiatul lui a cărui nume era tot Gheorghe şi bunica Ilinca. Profund întristată, la plecare, bunica şi-a condus soţul, pe o cărăruie ce traversa pădurea. Ea ducea în braţe pe micul Gheorghe, iar de mână pe fata cea mai mică, Domnica, ce avea cam trei ani. La despărţire, Iorgu a rugat-o pe Ilinca, în cazul în care nu se va mai întoarce să nu dea copiii la orfelinat, ci să-i crească ea cum o putea. Mărturisirea unei orfane Când în Ţară-a fost război, Povesteşte fata – Clopotele-n sat la noi Au chemat armata.   Toţi plecat-au la război Şi-a plecat şi tata! Era miercuri, poate joi, Nu ştiu, bine, data.   Când, la oaste, el s-a dus Şi n-avea să vină, Mama, care l-a condus, Mă ducea de mână.   Şi de-atunci nu l-am văzu Până-n ziua asta, Noi, cei mici, mari ne-am făcut, Aşteptând pe tata.     Când la şcoală am purces Ca un elev nou, Atunci am înţeles Că tata-i erou.   A căzut lângă Hotin El, suflet ca para! Că-l ochi suflet hain Fiindcă-întregea Ţara!   Fata care-a povestit A ajuns bunică, Pân`, din viaţă, s-a sfârşit, Ea mi-a fost mămică.   Bunicul nu s-a mai întors, dar bunica a respectat promisiunea făcută soţului. Copiii au crescut şi şi-au întemeiat propriile familii. Gheorghe, mezinul, s-a căsătorit într-un sat vecin şi, la rândul său, a avut cinci copii. Primul copil a fost o fată, iar ceilalţi patru, băieţi. Totul ar fi fost minunat, dacă n-ar fi început al Doilea Război Mondial, în urma căruia, în 1940, URSS, fără declaraţie de război, atacă într-o noapte şi ocupă Basarabia, partea de nord a...

Soldaţii. Poveste din Ferentari, după romanul omonim semnat de Adrian Șchiop, în cinematografe

Lungmetrajul Soldaţii. Poveste din Ferentari, adaptat după romanul omonim a lui Adrian Șchiop şi apărut recent în ediţie limitată la Editura Polirom, va fi lansat pe 2 februarie în cinematografele din ţară. Filmul Soldaţii, coproducţie România – Serbia, reprezintă debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, cu Adrian Șchiop şi Vasile Pavel-Digudai în rolurile principale şi scenariul semnat Ivana Mladenovic şi Adrian Schiop. Filmul, care a avut premiera mondială în 2017 în cadrul secțiunii „Discovery” a Festivalului Internațional de Film de la Toronto și pe cea europeană în competiția oficială a Festivalului de la San Sebastián, unde a fost recompensat cu o mențiune specială a juriului Premios Sebastiane, a fost selectat în competiția Bright Future a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam. Pelicula a mai fost selectată în competiții ale Filmfest Hamburg, Central and Eastern European Film Festival Luxemburg (CinEast), Reykjavik International Film Festival, CPH PIX şi Belgrade Auteur Film Festival. În octombrie 2017, ea a fost recompensată cu Prix Découverte la cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Film Francofon de la Namur. Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=WuMW679lnNE&t=2s Pagina de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/soldatiifilm Romanul Soldaţii. Poveste din Ferentari, apărut la Polirom în trei ediţii (2013, în „Ego. Proză”; 2014, în „Top 10+”; 2017, în ediţie limitată), a fost distins cu Premiul revistei Observator cultural şi cu Premiul „Cea mai bună carte a anului” acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediţia 2014. „Cartea mea e despre Ferentari, locul unde s-a inventat şmecheria, iar idolii multor puşti sînt Nuţu Cămătaru, Gigi Becali şi Florin Salam. Mai e despre iubirea – interesată? dezinteresată? – dintre un scriitor aterizat în cel mai sărac cartier al Bucureştiului şi un fost puşcăriaş care s-a învăţat să-i placă şi bărbaţii, fiindcă avea 15 ani la prima condamnare, iar prin sex se cumpără cel mai ieftin protecţie. E despre cum s-o scoţi la capăt în libertate cînd te-ai născut într-o familie mîndră de interlopi, dar la pîrnaie – timp de 14 ani – te-ai obişnuit pe invers. Toate astea sînt fapte despre care dă seama cartea mea; altfel, îmi place să cred că e despre loialitate şi trădare.” (Adrian Schiop) Adrian Schiop (n. 1973, Porumbacu de Jos, judeţul Sibiu) a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”...

Cristian Fulaş, la Bucureşti, despre volumul Cei frumoşi şi cei buni

Editura Polirom vă invită joi, 18 ianuarie, de la ora 19:00, la Librăria Cărtureşti Verona – Cafenea (str. Arthur Verona, nr. 13-15), la o întîlnire cu scriitorul şi traducătorul Cristian Fulaş, cu prilejul apariţiei volumului Cei frumoşi şi cei buni, publicat în colecţia Ego Proză a editurii. Invitaţi, alături de autor: Carmen Muşat, Bianca Burţa-Cernat şi Ovidiu Şimonca. „Am scris volumul pentru că mă apăsau poveștile din el, pentru că simțeam că trebuia să le spun și am găsit timpul să fac asta. Scrisesem două cărți despre un om care părea să trăiască într-o lume moartă, am simțit de astă dată nevoia să spun poveștile lumii vii. Iar nașterea acestei cărți s-a petrecut odată cu cimentarea ideilor mele despre acest rău care nu mai poate fi scos din lume, care nu numai că ne definește, ci aproape că ne creează. Simțeam nevoia să scriu despre el și am făcut asta timp de vreun an și jumătate (…).” (Cristian Fulaş în dialog cu Mihai Radu, în Caţavencii, 3 ianuarie 2018) „Volumul lui Cristian Fulaş este unitar în diversitate: tema este aceeaşi, a alienării contemporane. Autorul nu comite însă texte teziste; el are o mare imaginaţie epică, ştie să imprime prozelor efectul de verosimilitate: personajele sînt vii, crizele lor te izbesc şi se reţin. Cei frumoşi şi cei buni este intervalul experimental al unui foarte bun prozator, de la care, sînt absolut convins, vom avea parte de multe surprize cît se poate de plăcute. Cristian Fulaş este unul dintre prozatorii noului val, care nu numai că îşi ia vocaţia în serios, dar are şi posibilităţi extrem de diverse şi de rafinate.” (Bogdan...

Întâlnire cu scriitorul Tudor Ganea la Galaţi

Vineri, 19 ianuarie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas Galaţi (Str. Domnească, nr. 45), scriitorul Tudor Ganea va intra în dialog cu cititorii gălăţeni pornind de la romanele Cazemata şi Miere, apărute la Polirom, în colecţia Ego Proză, disponibile şi în ediţie digitală. Invitat, alături de autor: Doru Căstăian Cazemata (Polirom, 2016) este romanul de debut al lui Tudor Ganea pentru care a fost recompensat cu Premiul „Tînărul prozator al anului 2016” şi Premiul pentru debut al revistei Observator cultural. „Tudor Ganea e stăpînul unui domeniu. Şi-a construit o lume fantastică, dar pipăibilă şi recognoscibilă, pînă în momentul în care misterul tulbură apele, în perimetrul Constanţei şi al mării. Acolo se plimbă, fără să perceapă realitatea înconjurătoare şi fără să elibereze secrete întunecate, personaje memorabile. Fiecare are o identitate precisă, fiecare are o poveste care trebuie spusă – deşi nu o să ştii niciodată care e adevărul adevărat. Acest debut ar trebui notat de critică în carneţelul de bal. E un mare talent.” (Florin Iaru) Pentru cel de-al doilea roman al său, Miere, Tudor Ganea a fost nominalizat la începutul acestei luni la categoria „Tînărul prozator al anului 2017”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori. Satul Mireni pare un loc banal, dar locuitorii lui nu sînt nici pe departe nişte oameni obişnuiţi. Un tînăr trece cu motosapa dintr-un capăt în celălalt al satului, lăsînd în urmă un dezastru, un pilot aduce la sol avionul de vînătoare şi află că băieţelul său s-a vindecat misterios de o boală incurabilă, un cutremur devastează Bucureştiul… Planurile multiple din real alunecă pe nesimţite în fantastic, iar toate firele de la începutul romanului, aparent haotice, converg spre pădurea de salcîm, sursa mierii cu proprietăţi misterioase, ce pare să determine irevocabil soarta personajelor. O poveste în crescendo, încadrată într-un timp magic, ce are puterea de a-l vrăji iremediabil pe cititor. Tudor Ganea (n. 1983, Bucureşti) a absolvit în 2008 Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti şi este arhitect. În clasa a X-a a scris prima sa povestire, care i-a adus locul I la un concurs de proză între liceele din Constanţa, la care fusese înscrisă fără ştirea lui de profesorul său de limba şi literatura română. De atunci a început să scrie – în special povestiri – şi nu s-a mai oprit....

Mihai Eminescu era incomod pentru Puterile Centrale

Motto „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.” Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari. „Mai potoliţi-l pe Eminescu!” „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani. Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui...