În piesa lui I.L. Caragiale intitulată "Emulaţiune", "Pedagogul absolut", Marius Chicoş Rostogan, este cuprins în ziua Sărbătorii naţionale a patriei de o seamă de "emoţiuni adânci şi gânduri înalte" şi, la vederea măreţului "defilir de la paradie", simte răscolitor în suflet "acel simţământ carele se numeşte penetraţiune". Cu acest prilej, "onoratele matroane române ale soţietăţii" aruncă bogate cununi de flori asupra elevilor aflaţi "în defilir" (unde altundeva dacă nu "la bulivar", acolo unde este dus şi domnul Goe?). Sigur, I.L. Caragiale se amuză pe seama unei sărbători care trebuie să fi fost, totuşi, solemnă şi la care regele Carol şi, din când în când, regina Elisabeta participau, de obicei, în mare ţinută. S-a păstrat un film din 1897 (poate fi văzut pe YouTube), în care parada e deschisa de rege, călare în fruntea unui escadron de cavaleri ţepeni, împopoţonaţi, dar fercheşi.
Astăzi nici haz, doar necaz de ziua naţională. Rege n-avem să deschidă parada, doar un cârd de matracuci călări pe tocuri venite ca la o şuetă de Dorobanţi. Nimic solemn, totul de paradă. Nici Conu' Iancu n-ar avea ce scrie şi ce spune.