Încrederea este o resursă foarte importantă pentru companii, instituţii, dar şi în viaţa profesională şi personală a fiecăruia. Cartea încearcă să demonstreze acest adevăr, pe care deseori tindem să-l uităm. Ea se adresează în special celor ce activează în lumea afacerilor, însă şi tuturor celor care vor să înţeleagă importanţa încrederii în viaţa socială. Această carte a primit în 2004 unul dintre premiile MCA (Management Consultancies Association), atribuit lucrărilor din domeniul managementului. Autorii analizează încrederea în diferite tipuri de relaţii: dintre companii şi clienţii lor, dintre partenerii de afaceri, dintre liderii unei firme şi angajaţii săi şi totodată importanţa încrederii şi diferenţele atitudinale ale oamenilor din diferite culturi faţă de aceasta. Lucrarea poate fi citită în acelaşi timp ca un îndrumar de câştigare şi păstrare a încrederii, oferind indicaţii utile în acest sens.
Leave a Reply