100 de ani de la nașterea Monahului Nicolae Delarohia

În temniță a trecut la religia ortodoxă. După moartea tatălui său a căutat o mănăstire unde să se călugărească. A fost primit doar la Rohia, unde și-a desăvârșit testamentul spiritual “Jurnalul fericirii”. Deși manuscrisele au fost confiscate de trei ori de către Securitate, fragmente au ajuns la Radio Europa liberă. Celebrul filosof creștin-ortodox s-a sfârșit în ziua de 30 martie 1989, fiind răpus de o angina-pectorală. Peste doi ani, cartea sa a luat aproape toate premiile literare. Apoi s-a tradus în opt limbi. În curând, la Mănăstirea unde odihnește trupul distinsului gânditor și unde veghează sufletul său se va ridica un centru cultural, de o dimensiune neobișnuită. Asta cu grija Arhimandritului Serafim Man, a cărui salvare de la moartea coincide cu intrarea în stăreție a monahului Nicolae.

“În 1978, domnul Steinhardt petrece o vară în Casa Poetului,” mărturisește azi Părintele Macarie, unul dintre cei 15 călugări care au mai rămas în Mănăstirea ce-și cucerește faima tot mai mult datorită filosofului. Ion Alexandru, poetul ardelean, venea deseori la Rohia și locuia într-o casă destul de spațioasă. Aici este primit în acea vară într-o cămăruță și Nicolae Steinhardt. Starețul așezământului îl roagă să-I găsească un om de litere care să-i rânduie cele 23.000 de titluri din Bibliotecă. Peste un an, filosoful se reîntoarce, povestește Părintele Macarie, și-i spune că i-a găsit omul. Și cât cere? – întrebă Serafim Man. Gratis. Păi, atunci o să-mi facă o muncă de cât îl plătesc, ar fi spus Starețul. Păi, eu sunt acela.

“Doar că în schimbul acestei munci, doresc să fiu primit în mănăstire.” Un om de-o mare omenie, Arhimandritul a plecat la Cluj acuzând grave dureri, cu gândul de se întoarce de îndată pentru a-i rezolva doleanțele. Medicii i-au comunicat că nu mai are mult de trăit. Serafim Man s-a întors rapid pentru a se ține de legământ. În seara zilei de 16 august l-a călugărit în Paraclis. în taină, fără a mai informa clerul. Durerile de la gât i-au dispărut subit.

”L-ai călugărit pe Evreu?”

Ulterior, IPS Teofil l-a chemat la Episcopie. “L-ai călugărit pe evreu?” l-a întrebat din prima. A răspuns ”da, l-am călugărit”, oferindu-i și argumente: în aceea perioadă biserica avea nevoie de intelectuali, gânditorul a ales ortodoxismul și nu altă confesiune, nu lipsește de la nicio slujbă. ”Nu aş fi murit împăcat dacă nu-l călugăream.”

Și starețul a trecut în lumea celor drepţi în 12 februarie 2013, la aproape 30 de ani de când i s-a pus diagnosticul definitiv. De cancer.

Trei moduri de a învinge sistemul, conform recomandărilor lui Steinhardt:

1. Să-ți spui mental în clipa asta chiar am murit. Și nimeni nu te mai poate amăgi, șantaja sau duce în ispită.
2. Soluția a doua e a zurbagiului, care nu a intrat niciodată în sistem, prin refuzul său de a munci. El rostește adevăruri pe care altul nu le poate spune. E liber.
3. Pe măsură ce ei te lovesc, tu, înveselește-te!

Ana Blandiana povestește pe prispa Bisericii tinerilor absolvenți ai Școlii de vară de la Sighet ce spirit altruist a fost Nicolae Steinhardt, în celebrul proces al intelectualilor din 1959. Securitatea l-a invitat să colaboreze cu sistemul. A doua zi, s-a prezentat la intrarea în clădirea Securității cu un bagaj. “Vă declin oferta. Sunt pregătit să mă luați!” ar fi spus cadrelor de represiune, atunci. Probabil a fost primul intelectual care s-a dus singur la închisoare, comentează scriitorul care și-a dedicat maturitatea  Memorialului de la Sighet. În același loc, a mai mărturisit celor prezenți cât de amărât avea să fie Steinhardt la aflarea veștii că o serie de intelectuali îl turnau la Securitate. Unul dintre ei era Ion Caraion, căruia i-a încredințat manuscrisul spre lectură. Altul, Alecu Paleologu, semnând cu numele conspirativ Marin Oltescu. După forfota lansată pe seama Motanului Arpagic, Nicolae Delarohia, cum îi era titulatura mănăstirească, i-a scris elogios poetei. După deschiderea arhivelor Securității, deci după moartea călugărului filosof, s-a aflat că existau 30 de ofițeri, subofițeri și 70 de informatori, printre care mari intelectuali români, care urmăreau obiectivul: când ”Ortodoxul”, când “Stan”, când ”Scriitorul.”

A scris și rescris „Jurnalul fericirii” de trei ori. De două ori i l-a confiscat Poliția politică. Nu a ajuns să se bucure de libertate și de recunoaștere spirituală, chiar academică. Acum, la editura Polirom va apărea o ediție inedită a celebrei sale cărți, anunță Părintele Macarie.

Îi era teamă ca scrierile sale să nu ajungă la gunny

Simțindu-și sfârșitul, de pe patul de spital din Baia Mare, în martie 1989, îi scrie prietenului său Ioan Pintea: “S-ar putea să am puțin foarte puțin de trăit. Am vorbit cu ierarhii bisericii să-ți remită toate dosarele aflate în camera mea. Nu cuprind noutăţi ori lucruri prea importante; te rog totuşi să le preiei tu, să nu fie azvârlite la gunoi. (...)  Aş dori totuşi să încerc să las în urma mea o dovadă, o mărturie de credinţă creştină.”

Și în urma sa au rămas cărți cât o bibliotecă, toate în seria Nicolae Steinhardt. Așa e la români, niciun om de valoare nu e respectat în timpul vieții. Nu mai știu cine zicea asta.

Primele cinci volume din cele 21 care alcătuiesc seria de autor, editată de Polirom şi Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, se găsesc în librării. Integrala Steinhardt cuprinde atât operele scrise înainte de intrarea în monahism, cât şi pe cele concepute după ce a ales calea mănăstirii.

„Jurnalul fericirii”, „Dăruind vei dobândi”, „În genul... tinerilor”, „Articole burgheze” şi „Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional” sunt cele cinci titluri disponibile deja pentru cititori.

“Totalitarismul e manifestarea unei atracții pentru moarte. Iar secretul celor care nu se pot încadra în hăul totalitar e simplu: ei iubesc viața, nu moartea”. (Nicolae Steinhardt)