Prin “Cei doi domni din Bruxelles”, maestrul contemporan al povestirilor de mare forţă dramatică, Eric-Emmanuel Schmitt, ne prezintă “fidelitatea îngăduitoare” a unui cuplu homosexual, în contrast cu drama infidelităţii unui cuplu normal, format din bărbat şi femeie, în cheia libertinajului lui Diderot, obligat să aleagă între capriciile amantei, pisălogelile nevestei şi avansurile unei fete ce-şi doreşte pierderea virginităţii cu celebrul filosof. Mesajul nuvelei care dă titlul cărţii apărute la Humanitas, sub îngrijirea Denisei Comănescu, este legat de întrebarea des apărută în societatea modernă unde este iubirea adevărată? Între un cuplu preafericit de biserică, soţ-soţie, şi unul dintre un bărbat şi alt bărbat oficiat în ascuns? Unde există mai mult umanism şi grijă faţă de copii?
O bătrâna văduvă, pe nume Geneviève, s-a trezit cu o moştenire necunoscută. A fost pusă într-o grea dilemă, să accepte cu toate beneficiile sau să-şi asume eventualele obligaţii ale actului succesoral? Considera că merită să încerce provocarea destinului. S-a procopsit cu o uimitoare avere din partea unui necunoscut (Cine nu şi-ar dori aşa ceva?) A încercat să afle cine îi e binefăcătorul. A fost dusă de notar la un mormânt. Fotografia defunctului nu-i spunea nimic. În paralel, autorul cu ingeniozitate lirică recunoscută, evocă povestea a doi bărbaţi care s-au cununat în taină, cu cincizeci de ani în urmă, exact în aceaşi zi în care Geneviève şi-a unit destinul cu Eddy, alesul inimii. Din iubirea celor din urmă s-a născut David, un copil prea plin de probleme familiale, ce urma să se bucure de atenţia plină de gratitudine a celor doi bărbaţi, Jean, un proprietar de magazine de bijuterii şi Laurent, electrician de la Théâtre Royal du Parc.
Cei doi homesoxuali din Bruxelles au urmărit toată viaţa, ca doi îngeri păzitori, cuplul considerat partener de ceremonie. Unul validat de biserică şi altul nerecunoscut. Îi făceau tânărului David fel de fel de cadouri, sub acoperirea mega-discount-urilor până în ziua în care cel din urmă a murit. Eddy s-a îmbolnăvit grav, iar din umbră cei doi ajutau indirect familia necăjită. Ei ştiau şi de adulterinul femeii, de amorul secret cu italianul necunoscut. După moartea lui Laurent, Jean şi-a rescris testamentul, lăsându-şi averea Genevièvei. În cele din urmă, femeia în etate, la insistenţa rudelor, a trebuit să mintă. A spus că Jean era iubitul secret din trecut.
“Cei doi domni din Bruxelles” evocă umanismul unui cuplu nerecunoscut de societate, a doi bărbaţi care se iubeau în secret, de frica oprobiului societăţii, în stare să dăruiască celor de care se simţeau legaţi spiritual. Respinşi de societate, Jean şi Laurent revin azi în ampla dezbatere “unde e dragostea adevărată”? Doar în cea recunoscută de Biserică?
Din nuvela care dă titlul cărţii se înţelege că tandemul cel mai fericit nu a fost cel pe care societatea l-a dorit şi l-a aplaudat pe scările catedralei, ci a celui care şi-a permis “paradoxala libertate” între ceea ce este interzis şi ceea ce este defăimat de majoritate.
O carte te incită să înţelegi (ne)fericirea celui diferit ca tine, a celui căruia i se permite şi i se tolerează adulterul, în numele protejării sfintei comuniuni religioase.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Nu-i cea mai buna idee de carte, nici cea mai relevanta pentru disputele care se poarta acum peste tot in media si nu numai, insa probabil ca va prinde mult la public si sunt sigur ca la modul in care au mai fost prezentate si alte carti ale lui Eric Emmanuel, continutul este extrem de bun.