Deşi plecată în America, Doina Uricariu n-a abdicat. Nu s-a lăsat pradă amăgirilor unei lumi mai libere, mai business-oriented. Mică la stat, energică precum un spiriduş, e în toate. Scrie memorialistică de calitate, conduce o editură, are timp de acţiuni de caritate, scoate albume de artă. Nu poate sta un minut locului. O zvârlugă. Un personaj de poveste dintr-o familie deosebită, tatăl fiind colonel al Armatei regale a ajuns ţăran, pentru că a refuzat colaborarea cu sistemul. Nu face paradă de disidenţă, deşi i s-au refuzat volume pe timpul comunismului. Câţi dintre poeţi au condus consorţii ca şi Doina Uricariu? De câte ori aţi auzit-o vorbind despre sine?
Pe vremea marilor mitinguri ale Alianţei Civice era mereu cu dosare sub braţ. Doar celălalt îl ţinea înadins liber, ca un îndemn la revoltă împotriva ciocoismului securist. La fel ca şi noi, a crezut în restauraţia regimului Monarhic şi la revenirea acasă a Dinastiei. N-a biruit, prin ce a crezut, dar continuă să creadă în recuperarea Memoriei. Şi dăruieşte fragmente de viaţă, clipe memorabile, poveşti despre oameni mari. Toate aşezate cu migală şi cu delicateţe pentru o cinsti vremea căruia i-a fost martor.
Orice cititor care iubeşte dinastia, cercetător, istoric, om de principii, liberal sau ţărănist trebuie să aibă în bibliotecă ultima sa carte: Maxilarul inferior, un titlu dur la fel ca autorul. Două volume, în care regina Ana este personaj principal.
Mulţumesc, Doina!