De Alexandru Cristian
Singura certitudine în Universul nostru este moartea. Jocul vieţii este de foate multe necunoscut pentru mulţi dintre noi. Omul s-a desăvârşit în ludic, acolo omul se simte cel mai liber.
O arenă goală, pustie este o reflecţie a unui grup de amici veniţi pentru a vedea un celebru matador, El Juli. Cel mai tânăr şi cel mai recunoscut matador al Spaniei, numai că acum spectacolul va avea loc la Nimes, în Provenţa, ţara denimului. În câteva minute 7000 de oameni dai năvală umplând arena pănă la refuz. Toată lumea aşteaptă să apară El Juli copilul minune al luptelor de tauri de Camargue, uriaşii tauri negri, ca un stâncă de granit.
Toreadul care sfidează moartea cu veşnicie este precum artistul care se luptă cu criticile sale. Lupta cu moartea, cu ignoranţa este o sfidare necesară unui spirit luptător şi întreprinzător. Fie că sunt arenele din Spania sau cele de la Arles şi Nimes, lupta cu moartea este o certitudine. Arena vieţii este mai dură şi din păcate este goală nimeni, în afară de Dumnezeu, nu ne observă lupta.
Pe lângă uriaşii tauri apar caii albi de Camargue, cai ce au feminitate îmbinată cu forţa, un magnetism aparte. Înfruntând pericolul caii se înalţă semeţi în faţa întunericului, taurul. Lupta dintre bine şi rău este o metaforă subtilă a povestire, taurul mare şi negru, îndârjit este gândul rău iar calul alb graţios este gândul bun care pătrunde discret în mintea noastră, prizonieră în arena vieţii.
Un amic din cei trei participanţi la corridă înfierează această practică. În lumea satului boii nu sunt vânaţi şi ucişi într-un spectacol. Cu boii se arau, cu boii se strângeau lemnele, cu boii se cărau morţii la cimitir. Pentru un ţăran veritabil boul este unul dintre cele mai importante animale din curte. Pe timpuri, în Slătioara dar şi în alte părţi când murea un bou, ţăranul merge nebărbierit şi cu fără nimic pe cap, simbolul doliului.
După câteva mişcări specifice luptei de corridă, Veronica, El Juli doboară uriaşul taur de peste jumătate de tonă. Succesul său este urmat de o tragedie care în cheie simbolică poate fi lupta în arena vieţii.
Dinu Săraru a scris o povestire cu tâlc, despre viaţă şi moarte, despre valorile culturale ale Spaniei dar şi ale ţării noastre, o povestire cu mesaj metafizic din care aflăm că moartea este oriunde şi oricum prezentă, nu mă refer aici doar la moartea fizică. Corrida este o lume aspră în care sufletele tari se înmoaie iar cele slabe nu pot privi spectacolul.
Dinu Săraru ne face o confesiune în finalul povestirii, că îşi doreşte să mai scrie o serie de povestiri despre Slătioara, acolo unde cerul şi cu stelele sale au rămas ţărăneşti, restul e tăcere…
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply