De ce şi-a dat Gabriel Liiceanu demisia din Uniunea Scriitorilor Români? Motivele le găsiţi aici. Sigur că, în calitatea de editor, s-a săturat să fie singurul care plăteşte taxa de timbru literar, în valoare de 2%, din valoarea cărţilor de beletristică vândute de Humanitas. Adică vreo 50.000 de Euro ca să ţină în viaţă o asociaţie profesională care nu doar şi-a închiriat sediul unui Casino, ci şi-a amanetat bruma de încredere prin recenta propunere a vicepreşedintelui USR, Varujan Vosganian de introducere a timbrului literar de un leu.
Dar ce nu înţeleg este cum poate sub semnătura sa să publice textele aparţinând unor scriitori mediocri pe care Bookiseala.ro i-a refuzat permanent? Dacă maestrul Liiceanu a publicat în textul său de pe Contributors abjecţii de genul:
Am avut şi eu un vis destul De ciudat, în care mă urmărea Un om, hămesit să-mi devoreze căcatul. [...] „Mănânci căcat!“ i-am strigat, cu dispreţ. „Aşa e“, a recunoscut, cu umilinţă, „Dar nu m-aş da în lături nici de la o gură de pişat, Proaspăt, eventual direct de la sursă.” [...]
sau
„Destinul urla. Urla ca o băşină de fasole groasă. Sfinctereala şi prosteala prostatei trebuiau să se facă muci şi să dispară. Ovidiu avea să-şi schimbe pielea printr-o puşcărioară. Frecatul de Aurică nu-i mai grăbea năpârlirea iar Ginuţa cea luciferică îi cariase muşcătura care-i atrăgea atât de mult bărbatul. Jucase pizdeşte. Mişeleşte. Curveşte. Era dată dreacu. Cântase la penisul lui Aurică ca la un fluier cărnos“.
e semn că filosoful nu ştie că şi antireclama e tot reclamă. Dacă Liviu A. va vinde mai mult decât Lucian Boia?
Dacă vrei să citeşti noua literatură, găseşti aici.