O iarnă atomică în care nu mai există animale sau plante, singura prezenţă constantă este foamea şi orice întâlnire între două fiinţe omeneşti poate sfârşi într-un act de canibalism. Iată decorul postapocaliptic – definit fie prin absenţe tragice, fie prin prezenţe ameninţătoare – prin care călătoresc un bărbat fără nume şi fiul lui, încercând să ajungă la mare. Au un pistol cu două gloanţe, ceva resturi de mâncare şi nişte pături vechi – şi, foarte important, se au unul pe altul. Supravieţuirea înseamnă însă amoralitate, după cum învaţă copilul studiindu-şi tatăl, a cărui dragoste pare a fi ultimul lucru rămas din lumea veche, ultima realitate confortabilă şi ocrotitoare. „Suntem morţii vii care bântuie prin decorul unui film de groază“ – aceasta este starea de spirit în lumea lui McCarthy, pe care n-o colorează decât foarte rare detalii de un umor nostalgic: ultima sticlă de Coca-Cola sau singura inscripţie care a supravieţuit dezastrului nuclear – rămăşiţele unei lumi semănând neliniştitor de mult cu a noastră.
„Cormac McCarthy scrie seducător, muzical, înspăimântător, fantastic. Numai astfel putea să obţină acest cutremurător portret al lumii după ce se stinge lumina.“ (The New Yorker)
„Drumul are o energie viscerală şi un potenţial pentru carnagiu care îl fac o lectură total captivantă.“ (The Washington Post)
„Drumul nu e o critică a felului în care trăim astăzi sau a ce s-ar putea întâmpla dacă am continua să trăim astfel. Romanul pune o întrebare simplă: cum ar fi lumea fără oameni? Iar McCarthy dă un răspuns magistral, de calibrul unor Melville şi Lawrence, Conrad şi Hardy.“ (The New Republic)
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply