Costi Rogozanu Un comentariu precum cel făcut pentru televiziunea Mix2TV din Braşov arată o credinţă nestrămutată în circ a domnului Liiceanu. “Eu am fost de acord cu Băsescu când a condamnat în 2006 comunismul. M-am recunoscut în gestul lui. Atunci Băsescu a devenit preşedintele meu, nu eu am devenit intelectualul lui. Însă când acelaşi om care condamnă comunismul vine şi spune la o emisiune că dacă Ceauşescu ar fi condus România doar 10 ani ar fi fost un preşedinte mare, atunci mă îndepărtez de el, pentru că asta înseamnă că nu ştie ce a condamnat”
Pe de o parte, este o dovadă de infinit dispreţ pentru intelligenţa noastră să spui că ţi s-a părut o condamnare a comunismului ce au făcut Băsescu and Tismăneanu. Nu, a fost o reconfirmare a unor teme electorale. A fost găsirea motivului perfect pentru dedicare totală puterii.
De cealaltă parte, mi se pare un act de dogmatism să nu acceapţi un paradox banal, formulat de Băsescu după mulţi istorici şi comentatori, acela că prima parte a domniei lui Ceauşescu concurează serios cu alte momente, puţine, de bunăstare simţite de popor în ultimul veac.
Dar aşa se fabrică un circ al ideilor. Cînd e să-ţi explici o atitudine din trecut, exagerezi un motiv: “a condamnat comunismul, deci era de-al nostru”. Cînd e să explici de ce te dezici de preşedintele tău: “n-a condamnat pe bune comunismul. ne trebuie unul să-l condamne şi mai abititr”. Dacă nu e circ, e pur şi simplu fanatism.
Nu prea cred însă că avem de-a face cu o dezicere fermă de Băsescu. Încă. Liiceanu nu e la primul pas de acest gen în care îi lasă în offside pe prietenii de la GDS, aproape toţi înfipţi deja în grila de răsplată din parrtea puterii: funcţii în partid, în aparat, în administraţie etc. Liiceanu rămîne “independentul”. Iar ceilalţi îl urăsc în secret acum pentru că locul lor căldicel nu mai e căldicel cînd filozoful le reaminteşte că lucrează în domeniul privat. Mie, din acest punct de vedere, omul îmi place. Comentariu preluat de pe Voxpublica