Când un editorialist român cu firman vede prin sticlă, la Westminster Abbey, "un plăvan cu început de chelie, un flăcău, alături de o pisi englezească", la nunta lui William cu iubita lui Kate, e semn de forfait al bunului simţ. Sigur că pe CTP îl poate scuza educaţia sa mitocănească, dar nu-i absolvă de vină pe cei care îi mai dau şi apă la moară. Un astfel de individ care nu se pricepe nici să-şi instaleze Windows-ul pe computer, chiar dacă e calculatorist la bază (nu ştim cu ce grad are n.a.), nu ar trebui ascultat, doar ignorat. Prezenţa lui scenică, în postura de patriarh critic, denunţă falsitatea în care trăim de mai bine de jumătate de secol.
Acolo unde toţi producătorii tv au văzut o fiestă, eu nu am simţit decât forţa unei tradiţii capabilă să se reînoiască. Categoric nu a fost o acţiune de PR. La Westminster Abbey şi-au unit destinele mai toate capetele încoronate ale Marii Britanii. Ce ştiu capetele de cretă despre Commonwealth? Despre emoţia din templul fotbalului mondial, când se cântă la finala Cupei God Save the Queen, în prezenţa Suveranei? Desspre istoria coloniilor şi începuturile capitalismului?
De fiecare dată când un club englez ne bate la fotbal le amintesc prietenilor că britanicii au în vintre sângele cuceritorilor şi noi pe cel al învinşilor dintotdeauna.