Le Monde a lansat la începutul acestei luni o amplă anchetă despre câţi scriitori pot trăi din scrisul lor, din vânzări şi din comercializarea drepturilor adiacente (scenarizări, adaptări la radio sau la televiziune, etc.).
În general se spune că un scriitor îşi poate permite să trăiască din scris dacă vinde, anual, peste 30 000 de exemplare din cărţile sale. Cei care ajung la această cifră sunt însă puţini: este cazul cu Michel Houellebecq (ultimul său roman, "Harta şi teritoriul", apărut luna aceasta, s-a vândut într-o săptămână în 190 000 de exemplare), susţine Matei Vişniec la RFI.
Scriitorii români nu au agenţi literari. Acţiunile ICR de tipărire în străinătate a volumelor unor scriitori agreaţi nu sunt de mare anvergură. Conform unor date oferite recent de România liberă, tirajele sunt modice. Deci şi autorii primesc sume infime de bani. Foarte puţini au reuşit pe cont propriu în străinătate. Gabriela Adameşteanu este un exemplu. Cartea ei "Dimineaţa pierdută" a apărut în şase limbi, după ce prestigoasa editură franceză Gallimard a publicat o primă ediţie. "Banii îmi ajung să supravieţuiesc", îmi spunea recent prolifica autoare româncă, o Hortensie Papadat-Bengescu pe stil nou.
Dacă Mircea Cărtărescu a dat lovitura cu "De ce iubim femeile", încasând aproape 20.000 de euro din drepturile de autor, Radu Aldulescu, un alt scriitor prolific, trăieşte din salariul mediu pe economie.Acestea avea să spună recent că un autor român care vinde peste o mie de exemplare poate să se considere fericit.Nici Cătălin Dorian Florescu, român stabilit în Elveţia, câştigător a mai multor premii internaţionale, având poveşti bine scrise despre personaje reale, nu vinde prea mult în România. El mărturisea recent unui prieten că trăieşte dooar din scris. În fiecare an publică o carte. Manuscrisul "Zairei", ultima sa creaţie literară, l-a trimis la trei edituri. A ales varianta cu banii cei mai puţini (în jur de 12.000 de euro) dar care îi oferea un plan riguros de marketing. La noi, doar Stoian G. Bogdan, un poet care a luat toate premiile literare posibile anul acesta, a încasat 1.000 de euro la predarea manuscriului unei edituri.
În categoria scriitorilor nu intră Mihaela Rădulescu sau Oreste Teodorescu care au depăşit plafonul de vânzări.
Editurile de la noi fug după nume de ecran. Nu întotdeauna reuşesc. E cazul cărţii la Dan Negru care nu a atins aderenţa aşteptată la public. La Tritonic, volumele Andreei Marin zac în depozite. Sigur că şi preţul de aproape 70 de lei e piperat.
"Toţi vor Nobelul, nimeni nu vrea să pornească de jos", declara Oana Stoica Mujea recent. În România nu există aşa numita şcoală de creative-writing. Fiecare scrie ce-i trece părin cap. Editorii nu prezintă autorilor lor cercetările de piaţă. E un gap între public şi autori, chiar dacă ultimii nu vor să recunoască.
Mircea Cărtărescu peste 300.000 de euro. E mult, e puţin?
În ultimii 20 de ani, Mircea Cărtărescu a publicat, la Humanitas, 23 de cărți, într-un tiraj total de 429.200 de exemplare, din care 165.000 doar volumașul de povestiri De ce iubim femeile. Tot la Humanitas, și tot în ultimele două decenii, Neagu Djuvara a publicat 15 cărți care s-au vândut în 197.000 de exemplare, H.-R. Patapievici – 7 cărți / 146.000 ex., Ana Blandiana – 9 cărți / 49.800 ex, precizează o anchetă a ziarului "Kamikaze."
Din calculele jurnalistului de anchetă, "în ultimii 20 de ani, Cărtărescu a încasat de la Humanitas echivalentul a 343.200 de euro, adică aproximativ 17.000 pe an; Neagu Djuvara are o medie de 8.000 pe an, Patapievici – 6.000, iar Blandiana – 2.000. La aceste sume se adaugă și drepturile de autor pentru cărțile traduse în străinătate, plus alte încasări din activități conexe. De exemplu, anul trecut, Neagu Djuvara a încasat de la Humanitas Multimedia în jur de 3.500 de euro pentru seria de audiobook-uri „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“. Mircea Cărtărescu a câştigat de 23 de cărţi, cât să-şi cumpere o casă. Marin Preda îşi putea cumpără o casă dintr-o carte, în timpul comunismului.
În Occident, publisherii fug după aşa numitele producţii bestseller. Care aduc profit. O carte vândută într-o sută de mii de exemplare aduce autorului zeci de mii de euro. Aşadar, dincolo de fronierele României se caută autori care pot ţine cititorul în priză. A scrie un bestseller e un meşteşug, care se poate învăţa, zicea recent Artur Balder, un fost ziarist spaniol, care datorită agentului său literar a dat lovitura peste Ocean încasând câteva sute de mii de dolari.
Se caută romanul istoric, cărţile cu vampiri, literatura fantastică şi cele poliţiste. Oamenii, copleşiţi de realitatea imediată, vor să evadeze. Au nevoie de un călăuzitor prin necunoscut. Şi aici e rolul creatorului de ficţiune. Să poată să-i provoace beatitudinea.
Autorii de gen sunt rari în România. Radu Paraschivescu (Cu inima smulsă din piept), Radu Ciobotea (Apărătorii), Bogdan Hrib ( Somalia, mon amour, Filiera grecească), Eugen Chirovici (Woodoo, Labyrinth.com) şi poate George Arion. Sigur că Rodica Ojog-Braşoveanu, dacă s-ar fi bucurat de "fericirea" capitalismului şi ar fi avut un agent literar ar fi putut concura pe pieţele mondiale, în care consumatorii de astfel de cărţi nu sunt puţini.
În România, o piaţă de 22 de milioane, din care sub un milion sunt consumatori de cărţi, editurile nu investesc în promovare. Două, trei afişe şi un blog de carte nu înseamnă nimic în marea de informaţii oferite de multinaţionale. În plus, nimeni dintre publicitari nu este interesat de nişa cititorilor, băutori şi ei de cafea, alcool sau consumatori de pastă de dinţi. Toţi vor să dea lovitura spre marele public.
Totul se schimbă dincolo de Ocean, acolo unde maşinăria de marketing împinge produsele în piaţă. Interesantă este "păţania" fericită a lui Luis Miguel Rocha. Citiţi aici! Ca să nu mai vorbim despre povestea de succes a lui JK Rowling, autoare care nu reuşea în Marea Britanie să vândă mai mult de 5.000 de exemplare din Harry Potter.
Dacă în Franţa statul investeşte câteva milioane de euro anual în burse de scris, nu acelaşi lucru se întâmplă în România, unde o instituţie ca şi Copy.ro toacă banii din taxele de xerox, fără să dea socoteală nimănui. Asociaţia Editorilor din România nu este în stare să promoveze un proiect de lege care să susţină breasla scriitorilor.
Parafrazându-l pe Marin Preda (care câştiga pe timpul comunismului valoarea unei case din drepturile de autor doar dintr-un volum) "...dacă piaţă nu e, interes nu e, nimic nu e!"