Basarab Nicolescu îşi recâştigă şi în România prestigiul pe care l-a avut la nici 26 de ani când, în plină afirmare, îi apăruse la Editura pentru literatură: Cosmologia „Jocului secund”, o carte de referinţă despre opera lui Ion Barbu. După experienţa franceză, locul în care şi-a împlinit o carieră de invidiat în fizică, logică, religie şi critică literară, s-a reîntors în ţară. Coordonează la Curtea veche o colecţie de referinţă despre ştiinţă şi religie.
- De ce aţi plecat?
- Ca să-mi salvez sufletul.
- Prin anii 1968, mulţi l-au apreciat pe Ceauşescu pentru că a condamnat invazia sovieticilor în Cehoslovacia.
- O anumită deschidere...dar eu eram hotărât mai demult să plec.
- Cum aţi plecat?
- Cu o bursă a guvernului francez. Alexandru Rosetti a garantat pentru mine.
- Cum aţi descrie anii exilului?
- Tragedie personală, dar şi fericire.
-I-aţi cunoscut pe Eliade, Ionesco, Cioran. Nu e o împlinire?
- Desigur. Dar acum regret că nu l-am frecventat mai mult pe Cioran. Credeam pe atunci că trăieşte un alt univers decât al meu.
- Ionesco spunea mereu "NU"?
- Când am primit odată un premiu, a replicat: "Până acum doar un singur român este membru al Academei franceze. De acum pot fi doi."
- Flatantă replică.
- Spre sfârşitul vieţii devenise un mistic. Mă tot interoga despre moarte. De parcă fizica dădea răspunsuri în acest sens. La biserica română din Paris stătea în primul rând cu babele.
- I-aţi scris postfaţa la cartea lui Andrei Şerban. Dar el nu suportă să fie încadrat în teorii sau matrici estetice. Cum de s-a aplecat un fizician asupra unei opere greu de încadrat?
- Suntem fraţi spirituali.
- Sunteţi la vârsta în care mulţi şi-ar scrie autobiografiile. De ce nu o faceţi?
- Prefer să vorbesc despre alţii. Astfel, vorbesc implicit şi despre mine.
- Ce legătură există între Jakob Böhme şi mecanica cuantică?
- Niciuna. Böhme trăia pe timpul lui Galileo Galilei, preocupat de filosofia naturii. Prin anii '70, Joseph Needham lansa public întrebarea de ce ştiinţa a apărut în Europa şi nu în civilizaţii mai vechi. Am căutat să găsesc rădăcini creştine.
-Şi aţi găsit?
- Dogmele au permis o comuniune cu omul. Acolo unde Galileo Galilei, teolog fiind, a văzut ruptura, Böhme, comuniunea.
- Dar cuantica?
- O revoluţie a lumii. Era să uit. Există totuşi o asociere simbolică în gândirea lui Böhme cu subiectul interelaţionat cu obiectul. Într-o epocă a tranziţiei, el descifra o structură bazată pe ternar (pe trei metanumere) şi pe septenar (legat de devenirea în timp)
- M-aţi pierdut. Aţi afirmat odată că a reduce cultura la literatură e o dovadă a subdezvoltării.
- Am spus acest lucru la cenaclul lui Leonid Mămăligă. Ştiinţa a trecut prin mai multe etape. La început era o parte din cultura vremii, pentru a se rupe în perioada renaşterii, iar acum, după apariţia cuanticii, îşi regăseşte prin educaţie locul în cultură.
- Iar cuantica?
- La graniţele ştiinţei se găsesc lucruri care pot fi înţelese de oricine dacă face apel la intuiţie. Nu pledez pentru o epistemiologie ştiinţifică. Încerc doar să elaborez o metodologie transdisciplinară pe trei axiome: ontologia (fiinţă), logică (textul inclus), complexitate. Doar sentimentul comuniunii cu Dumnezeu este individual.
- Restul e colectiv.
- Între artă şi ştiinţă nu putem aplica metodologia ştiinţifică.
- Ce e transdisciplinaritatea?
- Fizicianul austriac Wolfgang Pauli trasa marea sarcină a secolului XXl: o nouă viziune a realităţii, nici religioasă, nici filosofică. Transdisciplinaritatea.
- Ce trebuie să facă pe viitor cultura românească pentru a intra în universalitate?
- Asta mă preocupă şi pe mine. Să-şi respecte dimensiunea proprie. Nu prin mimare sau menţinerea complexelor de cultură mică. Spiritul nu se măsoară în kilograme. Eminescu, Ion Barbu au intrat demult în universalitate. Propaganda nu este o soluţie.
interviu realizat de Marius Ghilezan
Golden Tulip 12 martie 2010