Inovaţia la care a recurs Gusti în 1934 a fost organizarea unor echipe studenţeşti voluntare, dar nu pentru cercetare monografică rurală, ci pentru a ajuta la ridicarea satului. Sprijinirea satelor nu a constituit însă singura motivaţie a inventării „echipelor studenţeşti regale“. Formaţiunile Fundaţiei Culturale „Principele Carol“ trebuiau să ofere o alternativă nemărturisită la taberele de muncă legionară. Amintirile lui Gheorghe Focşa, Gheorghe Lăzărescu, Gheorghe Macarie, Constantin Marinescu, Elena Neamţu, Octavian Neamţu introduc cititorul în practica voluntariatului din anii ’30 cu reuşitele şi cu rezultatele modeste sau chiar eşecurile inerente. Din aceste interviuri, cititorul îşi va da seama de lupta surdă dintre autorităţi şi Mişcarea Legionară, de tendinţa de a atrage tineretul de partea lor, inoculând măreţia intervenţiei sociale a Fundaţiei, pe de o parte, şi lupta antistatală pentru instaurarea unei noi „rânduieli“ în care va fi realizat „omul nou“, pe de altă parte. Cea de-a doua parte a volumului ne introduce în momentele formării instituţiei Serviciului Social, care însemna o dezvoltare autoritară a strategiei de modernizare a satului, cu implicarea masivă a tineretului universitar. Interviurile cu pe atunci tinerele Pompilia Mihăilă, Ecaterina Oprescu, Irina Sturdza (căsătorită Pop), cu învăţătorul Grigore Ştirbu şi cu ziaristul Pan Vizirescu, redactor la Curierul Serviciului Social, ilustrează cât de mult se schimbase sensul original al strategiei de modernizare a satului în metodă de canalizare a tineretului în direcţie procarlistă.
De acelaşi autor
Tânăr student caut revoluţionar. La început a fost frica. Vol 1
Leave a Reply