Un excepţional album fotografic care prezintă în detaliu fabuloasele comori descoperite în 1922 de Howard Carter în mormântul faraonului Tutankhamon. Despre acest rege-copil şi despre minunatele bogăţii găsite neatinse în camera lui mortuară s-au scris nenumărate volume, dar această carte, semnată de reputatul egiptolog Zahi Hawass, îi oferă cititorului o perspectivă unică, de mare impact, a acestei descoperiri arheologice de excepţie. Imaginile inedite şi de o calitate cu totul deosebită ale fotografului Sandro Vannini pun în faţa privitorului, ca niciodată până acum, circa 200 de artefacte spectaculoase găsite în situl arheologic. Volumul cuprinde 324 de ilustraţii, dintre care 317 color, precum şi 26 de planşe. Zahi Hawass este secretar general al Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt şi conduce săpăturile arheologice de la Giseh (Saqqara) şi din oaza Bahariya. A scris numeroase articole, studii şi cărţi despre Egiptul antic, printre care The Royal Tombs of Egypt şi Secrets from the Sand. Sandro Vannini este un fotograf renumit care a lucrat mulţi ani cu Hawass, contribuind, printre altele, cu fotografii la The Royal Tombs of Egypt.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply