Începutul: „Intendentul se uită mirat în jur. Oare ce să fie?“
La câteva zile după ce fiul ei a fost ucis într-o aulă a Facultăţii de Istorie din Reykjavik, Amelia Guntlieb primeşte o scrisoare în Germania. Este o scrisoare de ameninţare, criptică şi macabră: a fost scrisă cu sângele băiatului. În Islanda, poliţiştii care anchetează crima sunt socaţi. Pe cadavru a fost gravată o rună magică. Nimeni nu o poate descifra. Nemulţumită de mersul anchetei, Amelia apelează la serviciile Dorei, o avocată islandeză, care face echipă cu Matthias, avocatul german al familiei. Cei doi încep o investigaţie paralelă care se transformă curând într-o călătorie uimitoare şi primejdioasă. O călătorie în spaţiu şi în timp. O călătorie în nord-estul extrem al Islandei, o zonă salbatică şi pustie, şi într-o epocă în care viaţa era un şir de ritualuri stranii. Ultimul este pe cale să se încheie după sute de ani…
Ultimul ritual, un roman ambiţios, un roman al misterelor care au supravieţuit până azi ascunse în ceţurile nordului, a fost caracterizat foarte plastic de către o editoare britanică: „Hannibal Lecter se întâlneşte cu Blair Witch în timp ce Bjork cânta în fundal“.
Un thriller despre magie şi vrăjitorie, un roman palpitant şi provocator.“
Politiken
Fragment Ultimul ritual
Ţinea în mână un toc de piele brun-roşcată pe care îl scosese fără să vrea împreună cu maldărul de hârtii. Era legat cu o cureluşă la partea de jos. Pielea era încă moale, deşi trebuie să fi fost destul de veche, judecând după inscripţia „NHG 1947”: cel puţin şaizeci de ani. Dar pe Dora o interesa mai mult conţinutul decât ambalajul.
— Ce-o fi asta? întreba iar, uitându-se mirată la Matthias. îi arată scrisorile vechi, mai bine zis străvechi, care ieşeau din toc. Aspectul lor şi scrisul o îndemnau să presupună că erau mult anterioare tocului de piele.
Matthias se uita ingrozit la ele.
— Erau printre hârtiile din cutie?
— Da, răspunse Dóra rasfoind superficial, cu varful degetelor, scrisorile de deasupra, ca sa-si dea seama cam cate erau. Se sperie cand Matthias striga ceva ininteligibil si ii smulse tocul din mana.
— Aţi înnebunit? gâfâi neamţul, inchizând tocul şi legând cureluşa cu mişcări febrile — o operaţie nu prea uşoară din cauza volanului şi a spaţiului redus.
Dora nu înţelegea ce se întâmpla. Se mulţumi să urmărească în tăcere eforturile lui Matthias. După ce închise tocul, neamţul îl aşeza cu grija pe bancheta din spate, îşi scoase haina şi îl acoperi cu ea — dar nu cu partea exterioară, acum umeda, ci cu cea interioara, moale si uscata. — N-ar fi cazul sa plecam, totusi? intreba Dora pentru a intrerupe tacerea. Maşina era pe jumătate ieşită din parcare şi ocupa o parte din carosabil. Matthias îşi puse ambele mâini pe volan, expirând prelung:
— Scuzaţi-mi agitaţia. Nu m-am aşteptat să găsesc aici aceste documente, şi mai ales într-o cutie de carton oarecare, la poliţie.
— Şi ce reprezintă, dacă îmi daţi voie să întreb?
— Sunt scrisori foarte vechi din colecţia bunicului lui Harald. Erau incluse în partea cea mai valoroasă a colecţiei. De fapt, au o valoare inestimabilă şi a fost un act iresponsabil din partea lui Harald să le aducă în Islanda. Societatea de asigurări este probabil convinsă că ele se află în seiful băncii, aşa cum s-a convenit.
Matthias potrivi în aşa fel oglinda retrovizoare încât să poată supraveghea pachetul preţios.
— Au fost scrise de un nobil din Innsbruck, în anul 1485. în ele este vorba despre campania lui Heinrich Kramer impotriva vrăjitoarelor din Innsbruck, înainte ca vânătoarea de vrăjitoare să se fi generalizat.
De acelaşi autor
Leave a Reply