De Serenela Ghițeanu
Acţiunea romanului “Profesorul şi menajera” de Yoko Ogawa ( Humanitas, 2015, traducere de Anca Focşeneanu) se petrece într-un orãşel de pe malurile mãrii interioare Seto, în 1992. Personajele sunt Profesorul ( 64 ani), minte strãlucitã, fost profesor universitar de matematicã, menajera (30 ani) şi fiul ei (10 ani). În 1975, Profesorul e victima unui accident în urma cãruia rãmâne cu o memorie de 80 minute pe zi. Viaţa cotidianã a Profesorului constã în meditaţii asupra numerelor, din care nu vrea sã fie întrerupt şi din rezolvarea de probleme din revistele de matematicã prestigioase. Pânã în ziua în care o agenţie de plasare a forţei de muncã îi trimite o menajerã pe care nu o mai concediazã repede. La rugãmintea Profesorului, aceasta îl aduce acolo, dupã orele de şcoalã, pe fiul ei. Profesorul îl va numi “Radical” pentru cã va gãsi cã fruntea bãiatului seamãnã cu forma de rãdãcinã pãtratã.
Legãtura de afecţiune dintre cei trei e posibilã graţie respectului pe care fiecare îl are pentru celãlalt, apoi graţie curiozitãţii de a se deschide fiecare faţã de pasiunile celuilalt. Menajera va deveni curioasã şi pasionatã de numere, Radical, la fel, şi va împãrtãşi de asemenea pasiunea pentru base-ball cu Profesorul.
Timp de un an, ei ascultã toţi trei meciuri de base-ball la radio, în special ale echipei Tigers, rezolvã exerciţii de matematicã şi cineazã în fiecare searã împreunã. Dupã un an, memoria Profesorului se degradeazã şi mai mult şi va fi internat într-o clinicã, unde va fi vizitat de cei doi buni prieteni ai sãi.
Originalitatea romanului constã în locul considerabil pe care îl are matematica: existã în paginile romanului demonstraţii matematice care pot fi încercate de oricine, dar dacã cititorul sare pasajele respective romanul nu pierde nimic. Matematica e vãzutã ca un fel de a opta minune a lumii, care existã dintotdeauna si trebuie doar descoperitã de oameni. Ea seamãnã cu Poezia pentru cã necesitã intuiţie, cu Muzica, pentru cã posedã ritm, cu Filozofia, pentru cã ascunde Adevãrul, cu Arta pentru cã e înzestratã cu Frumuseţe şi produce emoţii.
Lucrul cel mai important poate, dupã ce se cunosc, cele trei personaje îşi depãşesc limitele impuse de destin. Profesorul, limitat de memoria sa de 80 minute pe zi, ajunge sã se bucure de viaţã mai mult, pentru cã îşi împarte timpul cu doi oameni care îl respectã şi ţin la el, ajunge sã aibã un fel de familie. Menajera şi fiul ei, limitaţi de sãrãcie şi de lipsa de instrucţie, ajung sã facã o cãlãtorie iniţiaticã, în care învaţã sã se raporteze altfel la lume şi dobândesc şi ei o familie.
Ceea ce îi leagã pe Profesor şi pe menajerã e şi faptul cã sunt amândoi cãutatori de armonie în viaţã, iar reuşita lor îi induce o stare aproape de bine şi cititorului: ”Aveam nevoie de sentimentul liniştitor cã lumea aceea nevãzutã o sprijinã cumva pe cea realã. Linia dreaptã adevãratã, fãrã lãţime şi suprafaţã, întinzându-se demnã prin întuneric cãtre infinit mi-a transmis deodatã un sentiment de pace. Scurtam întunericul aşa cum îmi spusese Profesorul, “cu ochii larg deschişi”.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply