De Marius Ghilezan
Prin “Sirenele Bagdadului”, scriitorul algerian Mohammed Moulessehoul, fost combatant militar, nevoit din cauza cenzurii să semneze cu pseudonimul Yasmina Khadra, în pagini scrise cu determinare și rafinament, dezvăluie devenirea, trăirile și latura umană a unui arab pregătit să devină kamikaze.
Tânărul din satul irakian Kafr Karam, fiul fântânarului, descoperă ororile războiului, cruzimea luptătorilor americani, care ucid fără milă un copil cu dizabilități și când îi este dezonorat tatăl explodează de nervi, iar o nuntă sare în aer la propriu. ”În vreme de război, îndoiala îi dă întâietate neghiobiei, în detrimentul judecății la rece; chestia asta se cheamă legitimă apărare…” Își pierde cumpătul și ia calea Bagdadului. Acolo, sora sa, medic, nu-l primește în apartamentul ei, dar îi oferă o sumă de bani să meargă la un hotel. Deh, ruda săracă de la țară. Sfătuit de către un chelner, înnoptează la o Moschee. Se trezește dimineața fără rucsac și fără bani. Supraviețuiște în lumea rău famată. “Orașul era ca o strecurătoare, lua apă de peste tot. Aici, atentatele erau monedă curentă. Nu se astupa o gaură, că apăreau altele, și mai ucigătoare.” Când disperarea părea că-l mistuie cu groază, apare îngerul din senin, în persoana consăteanului Omar Caporalul. O pornire lăuntrică îl trimite în grupul lui Sayed, fost țăran, ajuns prin împrejurări necunoscute, proprietar de magazine. În spatele rafturilor organiza în secret Jihadul contra necreștinilor. S-a supus vieții crude de răzvrătit, fără să pună prea multe întrebări. Se lasă dus de valul de ură contra americanilor și de aici nimic nu mai era pentru el ca înainte. Așteaptă cu o răbdare înfuriată să intre în luptă. ”Eram ca un șobolan prins în capcanele trupului meu. Mintea îmi alerga în toate părțile, fără să găsească o portiță de scăparea. Asta să fi fost claustrofobia? Aveam nevoie să-mi ies din țâțâni, să fac explozie ca o bombă, să folosesc la ceva, aidoma nefericirii,” așa se prezintă eroul frământat de neliniști și de dorință de acțiune.
Tulburătoare sunt scenele care descriu urmările războiului, ce au provocat GI-iștii NATO (altfel de pușcași), cât de repede se poate degrada societatea, cum omul ajunge subom, când i se provoacă instinctele primare. În ciuda asprimii deșertului, beduinii sunt firi sensibile. Aproape toate strofele cântecelor lor vorbesc despre iubire. De aici și titlul operei, Sirenele Bagdadului.
”Acești GI nu sunt decât niște brute, niște fiare sălbatice, care fac pe supermanii în fața văduvelor și orfanilor noștri și nu șovăie să-și arunce bombele peste dispensarele noastre. Uite ce au făcut din țara noastră: un Iad!” – în contrast cu figura beduinului pentru care ”apărarea onoarei este ca și pentru creștin, rugăciunea.”
Momentul culminant al cărții se petrece în Beirut, “oraș cu curul în două luntri, ba arab – când chimirul îi este gol,” – ba occidental – când comploturile sunt rentabile”, vorba autorului, când tânărului sinucigaș i se injectează un virus pe care trebuia să-l răspândească ”printre necreștini”, să distrugă omenirea. Doar firea sa plăpândă, un tremur interior sau o răbufnire ultimă îl fac să renunțe la plecarea spre Londra, capitala civilizației, unde avea misiunea de a infecta oamenii prin gări și stații de metrou.
Cartea lui Khadra este o răscolitoare poveste despre binele ascuns în ființa arabă. Un apel la conștiința europenilor care par să fi uitat de făuritorii grădinilor suspendate, de minunatele povești din ”O mie și una de nopți”, de bunătatea lui Aladin, purtătorul de lampă, aparținând unui popor mai vechi decât grecii sau latinii, atât de stigmatizat de propaganda militară. Cătați cartea și veți înțelege altfel Sherezada americană! Veți afla cum se simte războiul pe firul deșertului.
De acelaşi autor
Leave a Reply