„Îl consider pe Wittgenstein un geniu filozofic, nu numai datorită marelui său talent de a vedea neîncetat esenţialul la o problemă, ci şi datorită forţei copleşitoare a minţii sale, a intensităţii gândirii sale, cu ajutorul căreia merge spre temeiul întrebărilor şi nu se mulţumeşte niciodată cu ipoteze pur şi simplu probabile.“ (Frank Ramsey)
„Wittgenstein era incapabil să se declare satisfăcut cu soluţii bastarde şi facile, el trebuia să meargă până la limita înţelegerii. Se dăruia pe de-a-ntregul acestei sarcini, trăind într-o stare de tensiune continuă. Nici unul dintre cei care-i urmau cursurile nu se putea îndoi că el împingea până la limită acest efort de voinţă şi de inteligenţă. Era, la el, unul dintre aspectele unei onestităţi inflexibile.“ (Norman Malcolm)
„Limbajul Cercetărilor filozofice este, de asemenea, remarcabil. Stilul este simplu şi limpede, construcţia propoziţiilor fermă şi liberă… Forma este uneori cea a dialogului, cu întrebări şi răspunsuri, uneori, ca în Tractatus, ea se condensează în aforisme. Se remarcă o absenţă izbitoare a oricărui ornament literar şi a jargonului tehnic sau terminologic. Moderaţia unită cu cea mai bogată imaginaţie, impresia simultană dată de continuitatea naturală şi de întorsăturile surprinzătoare ne fac să ne gândim la alte producţii faimoase ale geniului Vienei. Schubert a fost compozitorul favorit al lui Wittgenstein.“ (Georg Henrik von Wright)
„Problemele sunt dezlegate nu prin producerea unei experienţe noi, ci prin punerea laolaltă a unor lucruri de mult cunoscute. Filozofia este o luptă împotriva vrăjirii intelectului nostru cu mijloacele limbajului.“ (Ludwig Wittgenstein)
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply