Pentru tragedia Regele Lear, W. Shakespeare s-a inspirat dintr-o poveste populară. Personajul principal, cel care dă şi titlul lucrării, îşi împarte regatul, la bătrâneţe. De moştenire vor beneficia, însă, doar două dintre fiicele sale, Regan şi Goneril. Ele nu vor onora însă condiţiile moştenirii, iar Lear văzându-se şi fără coroană, şi fără suită regală demnă de rangul său, înnebuneşte. El îşi va da seama prea târziu că cea care merita cu adevărat atenţia şi afecţiunea sa este cea de-a treia fiică, mezina Cordelia. Deşi dezmoştenită de tatăl ei, Cordelia nu a încetat să îl iubească cu adevărat pe rege. Spre deosebire de ea, surorile sale, Regan si Goneril, dau dovadă de mult egoism şi de o cruzime fără margini faţă de tatăl lor.
În paralel cu povestea regelui Lear, Shakespeare ilustrează lupta dintre fiii contelui de Gloucester, Edmund şi Edgar. Edmund, fiul nelegitim, ţese o gramadă de intrigi pentru a parveni cu orice preţ. De partea cealaltă, Edgar e întruchiparea binelui şi îi va pedepsi toate aceste faptele imorale.
Regele Lear este considerat de mulţi critici poate cea mai mare reuşită artistică a lui Shakespeare. Prima punere în scenă a acestei opere a fost la 1606, cu zece ani înainte de moartea marelui dramaturg. Înainte de Shakespeare, povestea regelui Lear a mai fost „tratată” şi de către alţi doi mari autori, John Higgins şi Edmund Spencer.
De acelaşi autor:
Leave a Reply