O noapte de neuitat rămâne una dintre cele mai captivante relatări ale fatalei coliziuni a Titanicului, precum şi a comportamentului pasagerilor şi echipajului. Unii şi-au sacrificat vieţile, în timp ce alţii s-au luptat cu disperare pentru propria supravieţuire. Soţiile şi-au implorat bărbaţii să li se alăture în bărcile de salvare, domni eleganţi au fost înghiţiţi de ape, îmbrăcaţi în costume de seară, şi sute de pasageri de la clasa a treia, prinşi sub punte, au căutat, în zadar, ajutor.
Lucrarea, care conţine şi „Introducerea” scrisă de Nathaniel Philbrick la cea de a 50-a ediţie aniversară, are la bază interviurile cu şaizeci şi trei de supravieţuitori ai dezastrului.
O noapte de neuitat este o carte tulburătoare, despre una dintre cele mai negre nopţi ale secolului XX.
„Cea mai captivantă relatare a dezastrului.” – USA TODAY
„Cartea lui Walter Lord nu va putea fi nicicând depăşită… O noapte de neuitat va rămâne povestea fundamentală a supravieţuitorilor celebrului dezastru maritim.” – NATHANIEL PHILBRICK
„Lord a surprins remarcabil elementul uman al întâmplării, a descris modul în care cei de la bordul vasului au reacţionat la dezastru, indiferent de clasa socială din care făceau parte.” – STANLEYWALKER, NEW YORK HERALD TRIBUNE
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply