Waldi Horer – Să visezi nori pe cerul lunii

Volumul de povestiri Să visezi nori pe cerul lunii, apărut la Editura Vremea, începe cu o povestire cu acelaşi nume, care te transpune în anul 2085, într-o pădure, unde doi adolescenţi se întâlnesc şi pornesc în căutarea fantasticului întâlnit în vise.Autorul afirmă despre povestirile sale: „Deşi sunt foarte, poate chiar prea, diferite ca subiecte şi forme de construcţie literară, toate povestirile au două elemente comune, fie explicit, fie implicit, anume:- avantajul în perceperea miraculosului a celui cu statut de copil ca vârstă sau ca trăire conservată faţă de cel căzut în mrejele exclusive ale realului;- ineluctabilul conflict între cele două categorii umane.”

 

Waldi (Oswald) L. Hörer si-a desfăşurat activitatea de cercetător în cadrul Academiei Române, timp de 45 de ani, ajungând în 1995 director adjunct ştiinţific al Institutului de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” şi conducător ştiinţific de doctorat, la Institutul de Chimie Fizică „ I.G.Murgulescu” şi la Catedra de Chimie Fizică.Este autorul a peste 100 de lucrări originale personale, din care o treime publicate în reviste de specialitate din străinătate, şi deţinătorul a 24 de brevete de invenţie.S-a afirmat şi în domeniul cinematografiei, câştigând două premii Pelicula de aur cu filmele de scurt metraj, realizate între 1979 şi 1982.Oswald Hörer este scriitor de povestiri ştiinţifico-fantastice, cum ar fi: „O carte de vizită”, „Transhumanţe galactice” şi „5 povestiri”-adaptate radiofonic. Nu se opreşte aici, fiind şi scriitor de basme: „Basme de buzunar”, „Basmele lui Făt-Frumos”, „Rătăcitor prin basme… şi nu numai” şi „O poveste cu poveşti”.

Order Să visezi nori pe cerul lunii Preţ @ RON21,75

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *