De Alexandru Cristian
Auzim și astăzi cuvântul nomenclatură, copil de nomenclaturist, fost nomenclaturist, cadru al partidului. Toate aceste cuvinte se referă la elita comunistă. Orice societate are o elită, deși societatea comunistă promova egalitatea absolută, elita acesteia era cea mai puțin echitabilă în raport cu poporul. Elita comunistă era una rapace, avidă de putere, lacomă, haspsână, manipulatoare și falsă.
Vladimir Tismăneanu a scris o carte senzațională despre elita partidului comunist. O carte în care elementele biografiei personale se împletesc cu o galerie de portrete din timpul regimului comunist, portrete de nomenclaturiști. Elita comunistă trăia în lux iar poporul în sărăcie.
Cartierul Primăverii era locul unde elita comunistă se izola și aștepta să vină seara, pentru a petrece împreună cu membrii marcanți de partid la mese organizate și stropite din plin cu vinuri alese și bucate de soi, aduse direct de la Gospodăria de Partid. În timp ce bietul român, cetățean onest al Republicii Socialiste România stătea la cozi interminabile pentru o ciozvârtă de carne puțin comestibilă, elita se lingea pe degete de caviar și de produse de patiserie scumpe. Lux, opulență, prost gust aceste cuvinte caracterizau elita comunistă, rapace și nepăsătoare în fața frigului și a foametei propriului popor.
Vladimir Tismăneanu ne mărturisește că tatăl său nu a fost un activist de prim rang, precum Leonte Răutu sau Emil Bodnăraș, ci un comunist care a crezut în mod sincer în veridicitatea acestei doctrine politice. Părinții mei se considerau marxiști, spune profesorul Tismăneanu. Tatăl său, Leonte Tismăneanu, a lucrat la Radio Moscova ținând o emisiune în limba română, apoi la Editura Politică. Nu a fost un nomenclaturist de prim nivel, nu a fost propagandist, nu a fost un cadrist etern cu atât mai puțin nu a fost un torționar ideologic. A fost un simplu adept al teoriei marxiste. A predat la catedra de marxism-leninism unde i-a avut colegi pe Leonte Răutu, Paul Niculescu-Mizil, Pavel Țugui.
Adolescența lui Vladimir Tismăneanu a fost marcată de perioada dezghețului. Despre Ion Gheorghe Maurer profesorul spune că era bun cozeur, caustic, cultivat și hedonist. Când a avut puterea în România, sub conducerea sa în țară a avut loc un mic și relativ dezgheț, anii 1963-1968. Datorită acestui dezgheț tânărul Tismăneanu a putut lua contact cu muzica occidentală și noile curente culturale.
Relația sa cu Nicu Ceaușescu nu a fost apropiată. Au fost colegi la actualul liceu Jean Monnet. Despre acesta profesorul Tismăneanu spune că avea un orgoliu hipertrofiat, o dorință de revanșă și o ostilitate în raport cu oricine îi contesta vocația de lider. Putem observa aici un suflet chinuit de reproșurile mamei sale și de mania paranoică a tătălui său.
Vladimir Tismăneanu a plecat din țară pentru că a dorit să studieze. Nefiind lăsat să citească și să scrie ceea ce vroia cu adevărat și punându-i-se bețe în roate, datorită excluderii tatălui său din partid și a ostracizării acestuia, a hotărât să plece. După ani de reflecții asupra acestor regimuri politice, profesorul ne mărturisește că determinismul este o iluzie.
Galeria de portrete este atent condimentată cu elemente picante și interesante din viața unor nomenclaturiști de neatins în acele vremuri, Alexandru Drăghici- torționarul ideologic, Paul Niculescu- Mizil- ideologul de serviciu al partidului, Dumitru Popescu “Dumnezeu” – tartorul culturii române.
Lumea secretă a nomenclaturii este o carte fascinantă despre o lume care încă nu a apus. Racilele și trăsăturile acelor vremuri le observăm și astăzi în elita politica românească. Datorită persistenței și a circulației elitelor nomenclatura comunistă a devenit o nomenclatură democrată cu orientare haotică. O nomenclatură care are ca principal interes propria realizare și împlinire.
Actuala nomenclatură este o contraelită cu pretenții de înaltă societate.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply