La momentul apariţiei, în 1944, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit se voia o mărturie a adevărului ortodox adresată cu precădere intelectualului occidental creştin, o transpunere a dogmelor fundamentale ale Bisericii de Răsărit în limbajul analitic-riguros propriu Apusului. Devenit peste decenii carte de căpătâi a gândirii neopatristice şi un instrument de lucru indispensabil teologului ortodox, eseul lui Lossky transcende însă statutul neutru al unui expozeu discursiv şi se aşază în linia tradiţiei de la care se revendică: aceea a legăturii indisolubile dintre dogmă şi trăire. Teologia, ştiinţă a dogmelor ca oglindiri ale Adevărului revelat, şi mistica, trăirea însăşi, se unesc într-un efort comun pe calea apofatică spre îndumnezeire – participare a persoanei umane la taina Sfintei Treimi, culme a Revelaţiei, adevăr care se refuză minţii, dar se dezvăluie fiinţei prin Duhul Sfânt.
Esenţială pentru opera lui Vladimir Lossky, cartea de faţă este o lucrare clasică în adevăratul sens al cuvântului: prin concizie şi claritate, comunică deopotrivă cititorului iniţiat şi celui profan specificul tradiţiei ortodoxe, nealterat şi viu de la Părinţii Bisericii şi până astăzi.
Leave a Reply