Când muzica anilor ’80 s-a dus, rămâne poezia lui Vlad Tăuşance „cuiul/ prezent ca o migrenă” şi „apoi/ să comandăm şampanie”. Între aceste limite se desfăşoară acţiunile poetice din „Legende urbane” cu dimineţile şi nopţile înţesate de nostalgii şi de o întreagă garderobă afectivă pret a porter.
Diferitele moduri de destrămare interioară găsesc în vocea din acest volum o bază capabilă să le developeze. Şi developarea continuă până la imaginea recurentă a cuvintelor rupte, a scenelor fluide, a absenţelor care apar aici ca fondatoare ale identităţii poetice: „în noaptea asta e linişte/ şi nimeni nu mă priveşte în ochi/ şi nimeni nu smuceşte la dans/ şi nimeni nu îmi vede blugii/ şi nimeni nu ştie cum mă cheamă/ şi nimeni nu mă cheamă/ în noaptea asta sunt eu”
(Răzvan Țupa)
Leave a Reply