Întâmplarea face ca două ucigaşe să se întâlnească într-o gară.
„ – Aţi mai omorît şi înainte?
– Ni s-a mai întâmplat câteodată, da.
– O lovitură care a dat greş?
– Nici vorbă. Într-o zi, în loc să pun lucrurile la punct, i-am tras un glonte în cap unui tip.
Mai târziu ne-am întâlnit şi ne-am influenţat mişto una pe alta.”
Dublul sens al cuvântului „trage” este excelent exploatat prin traducerea românească a cărţii Virginei Despentes, făcută de Doru Mareş. Celebră astăzi, scriitoarea în vârstă de 36 de ani – căreia îi place să scrie prin baruri – a debutat în urmă cu zece ani, chiar cu acest roman. Catalogată de unii drept fantezie punk, cartea a stat la baza unui film produs în Marea Britanie şi interzis în Franţa. Cuplul protagonist, format de două prostituate, vă poate aminti de Quentin Tarantino, iar limbajul colorat, mai puţin violent decât o spune titlul, descinde din tradiţia literară franceză marcată de Louis-Ferdinand Céline şi Louis Calaferte.
Roman-hit, Trage-mi-o e făcut parcă pentru topurile zilelor noastre: ceea ce contează este să fii măcar o dată pe locul I. Lucru demonstrat din plin prin tiraj, vânzări, reacţii!
Dominaţia temei sexului, altădată tabuizat, în literatura franceză contemporană – de la realistul Houellebecq la autoficţionarele trash Catherine Millet (Viaţa sexuală a Catherinei M, tradusă şi la noi) sau Virginie Despentes (Baise-moi, titlu tradus în româneşte prin Trage-mi-o), este fără echivoc. Lumea de astăzi se desprinde de generaţia beat a lui William Burroughs. E mai rafinată, dar cu acelaşi read-appeal.
„Scriu din rândul nasoalelor, pentru nasoale, babe, camionagioaice, frigide, neregulate, neregulabile, isterice, handicapate, pentru toate cele excluse de la marele târg al tipelor faine. Şi încep aşa, pentru ca lucrurile să fie clare: nu-mi cer scuze pentru nimic, nu mă plâng de nimic. Nu m-aş da pe nici o alta, pentru că a fi Virginie Despentes e o chestie mai tare decât orice”, acesta e stilul.
De acelaşi autor
Leave a Reply