Virginie Despentes – Teoria King Kong

O autobiografie cu mesaj puternic, o provocare pentru a concepe feminitatea altfel decât prin raportare la clasica superioritate masculină, anunţă editorii.
Virginie Despentes atacă fără menajamente trei chestiuni care păreau fumate definitiv: violul, prostituţia şi pornografia. Actorul principal în toate aceste episoade – care ţin decisiv de sexualitate – este, evident, femeia.
Povestindu-şi viaţa, autoarea ilustrează un paradox, cel al femeii care nu s-a putut asuma decât că1când in picioare canoanele care i-au fost impuse, respectiv autoimpuse: senzualitatea, supunerea, inocenţa.
O carte ale cărei mărturisiri sunt fără doar şi poate şocante, atât prin conţinut, cât şi prin aplomb. O scriitoare care îşi trăieşte viaţa cu o libertate de sine halucinantă.

„Scriu din rândul nasoalelor, pentru nasoale, babe, camionagioaice, frigide. neregulate, neregulabile, isterice, handicapate, pentru toate cele excluse de la marele târg al tipelor faine. Şi încep aşa, pentru ca lucrurile să fie clare: nu-mi cer scuze pentru nimic, nu mă plâng de nimic. Nu m-aş da pe nicio alta, pentru că a fi Virginie Despentes e o chestie mai tare decât orice.”
Virginie Despentes

De acelaşi autor

Trage-mi-o

Order Teoria King Kong Preţ @ RON26,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *