Spre Far este un roman preponderent autobiografic. Insistând asupra raporturilor interumane, Virginia Woolf subliniază nestatornicia relaţiilor dintre adulţi în comparaţie cu cele ale copiilor, pe care normele sociale, la care se raportează indivizii ajunşi la maturitate, nu îi influenţează în niciun fel.
Evenimentele din roman gravitează în jurul familiei Ramsay şi a vizitelor pe care aceasta le face în Scoţia, între 1910 şi 1920. Frumoasa doamnă Ramsay, mamă a opt copii, este renumită pentru plăcerea ei deosebită de a pune oamenii în legătură unii cu alţii. Ea este este o figură aparte prin felul în care reuşeşte să unifice oamenii atât de diferiţi din jurul ei, prin măiestria cu care aplanează conflictele, fiind, chiar şi după moarte, un simbol al frumuseţii şi o forţă reintegratoare, capabilă să deschidă căile de comunicare dintre oameni. În umbra doamnei Ramsay se petrec multe lucruri minunate. Pe lângă nesperate împăcări, după moartea doamnei Ramsay are loc şi plimbarea promisă mezinului familiei la începutul romanului, chiar dacă pentru împlinirea acestui vis a trebuit să treacă zece ani. Prin comparaţie, soţul ei, domnul Ramsay, întruchipează masculinitatea absolută, fiind un egocentrist care manifestă o permanentă nevoie de iubire şi care nu este capabil de comunicare cu semenii. Cele două personaje sunt şi simboluri pe care Virginia Woolf le foloseşte pentru a-şi exprima viziunea asupra existenţei umane şi a valorilor în care crede.
De acelaşi autor
Leave a Reply