Să ne întoarcem la „produsele tradiţionale“. Dincolo de discursul oficial, confuz până la redundanţă, eticheta de „produs tradiţional“ (şi, mai rar, aceea de „produs local“) are, pentru cumpărători, semnificaţia de valoare adăugată. Ele sugerează naturalul, autenticul, sănătatea şi prospeţimea; dar, mai ales, gustul şi aromele copilăriei, „ca la mama acasă“. Ele reprezintă astfel o identificare profundă cu o lume a copilăriei, cu un trecut personal ameninţat de „alteritatea“ supermarketului, devenită stihinică. […]
„Produsele tradiţionale“ sunt considerate, adesea, drept sinonime cu „produsele locale“. Dincolo de această confuzie terminologică — şi, în bună măsură, de legislaţie —, acestea din urmă ridică o nouă problemă: fără a dispărea cu desăvârşire, apartenenţele locale şi discursurile identitare corespunzătoare s-au retras în mare măsură în faţa presiunii naţionalului. Acum, localul trebuie redescoperit în mare măsură — dacă nu chiar reinventat — pentru a deveni o „apartenenţă cu sens“ împărtăşită de localnici. Odată cu el, diversitatea este (re)introdusă în discursul identitar al românilor, preocupaţi de peste un secol de asigurarea unităţii naţionale şi a omogenităţii culturale. Dar aceasta este o construcţie socială aproape la fel de dificilă precum a fost aceea de unificare naţională şi nu poate fi asigurată prin simpla etichetare de „produs local“. Pentru a nu mai pune la socoteală faptul că, adesea, „tradiţiile locale“ sunt, în prezent, de-localizate: brânza de Brăila, de pildă, se face oriunde în ţară, iar la un „Târg al Ţăranului“ din Bucureşti, dedicat Dobrogei şi diversităţii sale „locale“, a fost adusă o femeie din Teleorman, care a vândut cel mai „autentic“ şerbet turcesc, specific zonei dobrogene.
Absolvent al Facultăţii de Psihologie din Bucureşti, VINTILĂ MIHĂILESCU este în prezent profesor de antropologie la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi a fost profesor invitat la EHESS (Paris), Université du Québeq à Montréal, Université Libre de Bruxelles, universităţile din Aix-en-Provence, Bordeaux, Ioanina, Lyon II, Montpellier, Neuchâtel, Perugia şi Pécs. A publicat volumele Paysans de l’histoire, 1992 (împreună cu Ioana Popescu şi Ioan Pânzaru); Fascinaţia diferenţei, 1999; Socio-hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei, 2000; Svakodnevica nije vise ono sti je bila, 2002; Socio-hai-hui prin arhipelagul România, 2006; Antropologie. Cinci introduceri, 2007; a coordonat volumele En/Quaite d’identité, Civilisations, vol. XLII, nr. 2, 1993; Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania, 2002; Studying Peoples in the People’s Democracies (II) Socialist Era Anthropology in South-East Europe, Halle Studies in the Anthropology of Eurasia, vol. VIII, Max Planck Institute for Social Anthropology, 2008 (împreună cu Ilia Iliev şi Slobodan Naumovic); Cotidianul văzut de aproape. Etnografii urbane, 2010.
De acelaşi autor
Antropologie. Cinci introduceri
Adauga in cosul de cumparaturi.
Pages: 1 2
Leave a Reply