Sfârşitul jocului. România celor 20 de ani este o carte care reiterpretează canonul identitar românesc. Vintilă Mihăilescu nu e deloc un autor cuminte. Care să tragă la discursul naţionalist. Ba dimpotrivă el ironizează tiparele şi dogmele naţionalismului care nu ne duce către nicăieri. Dar iată un fragment: „Pe lângă Sibiu, un local respectabil îşi ademenea clienţii cu următorul „logo“: „Fântâniţa haiducului. Simply the best!“ Dincolo de aparenţa sa puţin stângace, această promovare este absolut exemplară, în felul ei. Are, adică, tot ce-i trebuie pentru a ne oferi o imagine sintetică a imaginarului nostru mult mai răspândit: o referinţă explicită la un trecut de demnitate prin personajul carismatic şi uşor misterios al haiducului, un topos neaoş şi pitoresc, alintat cu duioşie prin diminutivul fântâniţei, şi apoi afirmarea fermă şi irecuzabilă a unicităţii: suntem „simply the best“! Cine nu crede este fie răuvoitor, fie american incult (a se vedea o bună parte a comentariilor autohtone la faimoasa emisiune a lui Anthony Bourdain despre România). În sfârşit, un sincretism derutant: cui i se adresează, de fapt, această reclamă, jumătate păşunist-retro, jumătate americanist-trendy? Ca şi restul societăţii, s-ar zice că restaurantul cu pricina ştie ce este, dar nu prea ştie ce vrea. […]
Problema cu acest brand de ţară care trebuie să promoveze un proiect de ţară este că un asemenea proiect ar trebui să existe. Or, se pare că singurul proiect de viitor pentru România, pe care au reuşit să-l sugereze edilii noştri, este România, ţara palmierilor! Identitatea, spuneam, ne vorbeşte despre o apartenenţă cu sens. Care poate fi însă sensul pentru români de a fi membrii unei ţări a palmierilor? […]
Adauga in cosul de cumparaturi.
Pages: 1 2
Leave a Reply