Viețile paralele, de Florina Ilis, tradus în limba franceză

Traducerea este semnată de Marily le Nil, iar prefaţa volumului îi aparţine lui Ghislain Ripault.

Vieţile paralele debutează la 28 iunie 1883 şi se încheie la 15 iunie 1889. Două date înregistrate în memoria colectivă, care consolidează şi, deopotrivă, subminează mitul Poetului naţional.

Viaţa, boala şi moartea poetului continuă să fie subiecte actuale de dispute, de întrebări fără răspuns, de teorii ale conspiraţiei. Mihai Eminescu a fost un geniu? A iubit? A fost nebun? A existat Marea conspiraţie? A fost asasinat? Etc., etc. Într-un efort dramatic de a se apropia de adevăr, Florina Ilis recurge la nenumărate documente autentice, foi medicale de observaţie, surse apocrife, jurnale, legende urbane, mărturii ale contemporanilor, corespondenţă, manuscrise, dosare şi note informative ale Siguranţei şi ale Securităţii, dezbateri aprinse în reviste de cultură, cotidiene şi bloguri, dar şi la jocul subtil al imaginaţiei. Un geniu poetic precum Eminescu, ale cărui „vieţi paralele”, pe cît de reale istoric, pe atît de metafizic visate, se confundă cu însăşi România modernă, avea nevoie de o viziune pe măsură, capabilă să viseze, dincolo de epoci, ca într-o metempsihoză naţională, documentele de arhivă ale unei „poliţii politice” fără vîrstă.

La şapte ani de la apariţia bestsellerului Cruciada copiilor, noul roman al Florinei Ilis ia prin surprindere nu doar lumea romanului românesc contemporan, ci şi teoria şi istoria literaturii.

Romanul Vietile paralele a fost distins cu Premiul „Liviu Rebreanu” pentru proză al USR Filiala Cluj, Premiul pentru „cel mai bun roman românesc” al anului 2012, Premiul pentru „Proză” al Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul editorial 2012, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, 2013, şi Premiul Radio România Cultural, la secţiunea „Proză”, ediţia 2013.