De Alexandru Cristian
Istoria, un mănunchi de întâmplări , un fir lung care este tors de o mână nevăzută. Această mână hotăreşte destinul întregii omeniri. Există un timp istoric şi unul metaistoric. Dar există un timp în care nu avem răspunsuri ci doar întrebări?
Totul într-adevăr curge? Nu te poţi scălda de două ori în acelaşi râu?
Panta Rhei ( Vsio teciot ) în istorie , nici un fapt nu este la fel. În istoria Rusiei totul curge , viaţă- moarte , dragoste-ură , eroi-laşi , dictatori-mari conducători , îngeri-diavoli. Deşi totul pare la fel nimic nu este asemănător , nici măcar întregul sistem comunist nu este asemănător. Rusia a avut o istorie plină de evenimente încununate cu fapte măreţe sau cu dureroase întâmplări. Vasili Grossman îşi exprimă regretul faţă de lipsa unui cuvânt în milenara istorie a Rusiei, libertate. O milenară istorie a rusului , o robie a sufletului rusesc. Acest suflet eliberat doar de marii săi creatori Puşkin , Tolstoi , Gogol , Dostoievski , Cehov.
Ivan Grigorievici eliberat după 29 de ani de lagăr simte ce înseamnă să fi un mort care umblă pe străzi ca un om normal. Personajul lui Grossman trece printr-o dramă sufletească uriaşă , este mort pentru ceilalţi dar el ştie că încă îi mai bate inima. Mama sa care l-a ţinut la piept trece pe lângă el cu o indiferenţă de cavou. Sufletul său este ca şi sufletul rus , a simţit tot ce se putea simţi omeneşte în afară de libertate , sfântă şi blestemată libertate.
Infernul are două nume Vorkuta şi Kolîma. Două lagăre în care vieţile au fost luate cu uşurinţă iar sufletele vândute pe nimic. Cine va fi vinovat? Cine va răspunde de toate acestea? ne întreabă dureros de sincer Vasili Grossman. O dreptate divină va exista când vom fi pregătiţi. Oamenii erau condamnaţi pentru că pur şi simplu respirau şi gândeau nu pentru că acţionau. Groaznica condamnare fără drept de corespondenţă disimula o condamnare la moarte. Cui să-i mai comunici când zaci fără viaţă şi plin de tăcere absurdă…
Marele om de fier a inventat ceva monstruos. Un sistem care a omorât suflete şi apoi oameni. Să nu ucizi este o poruncă ce mai întâi face referire la suflet. Sufletul este cel mai sacru şi pur dar al omului. Sistemul stalinist a desacralizat omul , l-a sufocat în mizeria unei revolte împotriva lui Dumnezeu. Negarea sufletului este negarea Domnului. Culacii sau ţăranii chiaburi în acel sistem nu erau oameni. Tragedia lor este impresionant expusă de Vasili Grossman. Stalin a inventat statul fără libertate ne spune autorul care analizează lucid evoluţia politicii sovietice.
Dezvoltarea Rusiei este proporţională cu creşterea robiei , un adevăr trist care ne arată forţă de analiză istorică a marelui scriitor. Învăţătura care este cea mai profundă din acest roman mare şi în acelaşi timp plină de amărăciune este că tot ce e inuman este absurd şi trece fără urmă. Pe adevăraţii învingători ai sistemului , prizonierii din lagăre , Grossman şi Soljeniţîn i-au ridicat la rangul de gânditori ruşi , de autentici filosofi.
Romanul ne prezintă un timp al vinovăţiei. Orice fiinţă era vinovată de un anumit lucru; Stalin de sistem , oamenii de revoltă , intelectualii de frondă. Dar oare marea vină nu este a mâinii invzibile care a permis ca destinul istoriei să facă posibil naşterea acestor vremuri. Un timp fără eroi şi cu mucenicii zadarnice , un timp în care omul a uitat să mai trăiască. Un roman care ne aduce aminte de vremuri când marea bucurie era să respiri , măcar o secundă , dincolo de sârma ghimpată şi să binecuvântezi sau să blestemi libertatea.
Panta Rhei dar să nu uităm că în acelaşi râu ne putem scufunda odată . În istorie , din păcate , ne scufundăm de mai multe ori în acelaşi loc deşi nici un fapt nu este la fel. Atunci într-adevăr totul curge? Da dar numai tot ce ţine de timp. Omul este unic iar umanul este plin de libertate şi iubire. Libertatea şi iubirea sunt veşnice şi împietrite în loc. Tot ce curge este amărăciunea şi micimea , măreţia este dincolo de râu. Aceasta ne priveşte ca un bătrân înţelept.
Leave a Reply