„Publicarea pentru prima dată în cultura română a unui volum cu prezentări de cazuri inedite scrise de reprezentanţi ai unor orientări diferite exprimă preocuparea Editurii Trei de a susţine continuu şi energic dezvoltarea psihoterapiei autohtone.
Îmbucurătoare mi se pare disponibilitatea liderilor unor şcoli de psihoterapie, care trec drept ireductibil opuse, de a coexista paşnic între coperţile aceleiaşi cărţi, fără ca ecourile acerbelor dispute internaţionale să fie deranjant prezente. Mi se pare un gest de normalitate, în condiţiile în care toate psihoterapiile au un scop comun (acordarea de ajutor psihic), diferite fiind doar metodele, iar piaţa de psihoterapie din România fiind, poate pentru câteva decenii de acum înainte, încă puţin acoperită. Invitaţiile de colaborare le-am adresat celor mai reprezentativi psihoterapeuţi ai momentului – lideri de şcoală, formatori şi supervizori, dar şi candidaţi promiţători, toţi aparţinând asociaţiilor şi societăţilor de psihoterapie recunoscute de Colegiul Psihologilor din România” – Vasile Dem. Zamfirescu
Leave a Reply