Din râu iată că ieşea
Zimbrul aprig ca un zmeu,
Cu lungi coame ca de leu,
Şi cu coarne oţelite
Şi cu aripi la copite.
Fiara cruntă şi turbată
Pleca fruntea ei cea lată
Şi sărind, mugind, da zor
Peste mândrul vânător.
Iară Dragoş s-aţinea,
Şi, cel zimbru cum venea,
Ghioaga-n frunte-i arunca
Fruntea-n două-i despica!
Apoi capul îi tăia,
Într-o lance îl punea
Şi pleca în veselie
Pe frumoasa lui moşie,
De păgâni să o ferească
Şi ca domn să o domnească!
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply