Un artist român pe urmele lui Brâncuşi

adrian ghenieOperă vândută cu 1,77 milioane de euro

Tabloul „Falsul Rothko” al pictorului clujean Adrian Ghenie a fost vândut cu aproape 1,8 milioane de Euro. Tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele licitaţiei organizate de casa Sotheby’s luni, la Londra, conform Reuters, care remarcă faptul că lucrarea acestuia “The Fake Rothko” a fost adjudecată pentru aproape 1,43 de milioane de lire sterline (1,778 milioane de euro), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti.

 

Succesul de casă a pus presa americană pe jar. Unii comentatori îl compară cu Brâncuşi.

Ce impresionează la el este stilul încarnat al stărilor, personajele lui fiind parcă ieşite din purgatoriu.

Tânărul pictor s-a născut la Baia Mare, în 1977, şi-a inaugurat expoziţia de la “Pace Gallery” din New York, cu toate cele treisprezece pânze expuse vândute înainte de vernisajul care a avut loc anul acesta, pe 7 martie 2014. Pânzele lui au fost cumpărate la preţuri record, cuprinse între 65.000 şi 350.000 de dolari, fiecare. Succesul ultimei expoziţii personale deschise de artistul român la New York a fost comentat în ediţia americană a ziarului “The Wall Street Journal” din 16 martie 2013, sub titlul “Slapstick with Dictators / Bufonadă cu dictatori”. Acelaşi ziar publica pe 2 octombrie 2012 sub titlul “Cities on the Edge” o cronică la o expoziţie de la Muzeul de Artă Modernă din San Francisco în care fusese expusă şi o lucrare a artistului din Cluj. Articolul reproducea doar pictura lui Ghenie “The Trial/Procesul”, datată 2010, reprezentând în culori de pământ, de lut galben cleios şi rugină cuplul ceauşist aşezat la masa în formă de L, unde şi-au ascultat rechizitoriul şi condamnarea la moarte. O pictură a dictaturilor la apus. Paleta funerară spulberă toate poncifele unor serii dominate de triumfalism şi cultul personalităţii. Pictura lui Adrian Ghenie smulge de pe soclul grandorii simbolurile unor ideologii. Pictorul îi înfăţişează sub semnul neantului şi vanităţilor, cu chipul desfigurat, ca de gumă, asaltat de derizoriu şi de o iminentă desuetudine. Creşterea cotei artistului în doar câteva luni e spectaculoasă. Ea va depăşi în continuare aşteptări şi prognoze până mai ieri incredibile. Interesul pieţei de artă faţă de lucrările lui Adrian Ghenie era previzibil după preţul aproape triplu faţă de cel estimat, cu care s-a adjudecat, la Londra, “la Sotheby’s”, pictura artistului intitulată “Dr. Mengele 2”.

Iată câteva tablouri ale sale:

the_devil,_diavolul,_ulei_pe_panza_copyDiavolul

pie_fight,_ulei_pe_panza_copyPie Fight

the_death_of_charles_darwin_ulei_pe_panza_copyThe Death of Charles Darwin

study for BOOGMANStudy for Boogman

pie-fight-study-2Pie fight study

Turning-Blue

Turning blue

Adrian-Ghenie.la londraArtistul la Londra

 

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *