Cu toate că este ilustrată cu sute de capodopere ale tuturor timpurilor, aceasta nu este doar o istorie a artei. Imaginile, ca şi ampla antologie de texte de la Pitagora până în zilele noastre, ne ajută să reconstruim diferitele idei despre frumuseţe care s-au manifestat şi care au fost discutate începând cu Grecia antică şi ajungând până la noi. Cartea ilustrează modul în care a fost felurit concepută frumuseţea naturii, a florilor, a animalelor, a trupului omenesc, a astrelor, a raporturilor matematice, a luminii, a pietrelor preţioase, a veşmintelor, a lui Dumnezeu şi a Diavolului. Chiar dacă au ajuns până la noi doar textele filosofilor, ale scriitorilor, ale oamenilor de ştiinţă, ale misticilor sau ale teologilor, precum şi mărturiile artiştilor, cu ajutorul acestor documente poate fi reconstituit şi felul în care era percepută frumuseţea de către cei umili sau marginalizaţi, de către oamenii de rând din toate timpurile. Se poate vedea cum nu numai de-a lungul a mai multe epoci, ci uneori şi în cadrul aceleiaşi culturi, diferitele concepte de frumos au intrat în conflict unele cu altele. Le revine cititorilor, parcurgând aceste pagini, să hotărască dacă, prin nenumăratele sale întrupări, ideea de frumuseţe şi-a păstrat sau nu unele trăsături constante. Oricum, ei vor avea parte de o pasionantă aventură intelectuală şi emoţională.
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply