Numele trandafirului la o a doua lectură naşte alte interpretări simbolice. Aici e măiestria autorului. Dacă prima oară stai, ca cititor, cu sufletul la gură să vezi când se eliberează naratorul şi când domină personajul povestea, a doua oară îl înţelegi parcă altfel pe Guglielmo, mai radical, moral mai corect, un Sherlok Holmes al feudalismului care vede şi ştie tot, fiind neliniştit că adevărul nu i se relevă, ci cade din întâmplare în calea lui şi asta îl nemulţumeşte pe acest mistic cu vorbe laice. Cititul nu e o acţiune uşoară, în cazul acestei cărţi, în care autorul închide şi deschide, cu chei diferite, un păienjenis de stări, cogniţii şi păreri despre lume şi viaţă. Eco este un nihilist şi lasă greu să transpară relaţia sa cu divinitatea, chiar dacă “dracu” este foarte frecvent prezent în gura închizitorului.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply