„Publicitatea este extrem de interesantă acum pentru că nimeni nu ştie cum va evolua. Multe dintre agenţiile descrise în aceste pagini pot fi încă privite ca modele; altele sunt exponate de muzeu. Viitorul publicităţii nu va semăna cu trecutul ei. Experţii sunt ocupaţi cu căutarea consumatorilor, din ce în ce mai alunecoşi, şi cu identificarea tiparelor lor de comportament, iar rezultatele lor sunt însoţite întotdeauna de un semn de întrebare. Cu siguranţă vor exista telefoane mobile, Internet şi o mulţime de ecrane peste tot, dar oare cum se vor intersecta şi vor interacţiona acestea?” (Mark TUNGATE)
La momentul scrierii acestei cărţi, piaţa publicitară globală era estimată la peste 400 de miliarde de dolari, cu mii de jucători mai mici sau mai mari, cu o influenţă pe cât de neaşteptată, pe atât de neclară asupra vieţii noastre cotidiene.
Adland este tărâmul neexplorat al publicităţii, pe care Mark Tungate îl cartografiază dintr-o perspectivă inedită, globală. Peisajul este extrem de schimbător, personajele care-l locuiesc – extrem de eterogene, iar parcursul a ceea ce am ajuns să numim astăzi industria publicitară se dovedeşte a fi o adevărată aventură. De la Bill Bernbach la David Ogilvy, de la Sir Alan Parker la John Hegarty, de la Maurice Bleustein la Maurice Lévy, suntem purtaţi pe urmele pionierilor epocii de aur a publicităţii din anii ’50–’60 şi introduşi în birourile marilor directori de creaţie din zilele noastre.
O istorie care pune în ordine trecutul, fără a uita să spună povestea reclamelor care au intrat în legendă, şi care ne oferă o privire asupra agenţiei de publicitate a viitorului.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply