Cel mai aşteptat film pentru copii urmează să apară în curând. Regizorul Vincenzo Natali anunţă că filmul TUNELE se află în ultima fază a pregătirilor.
Bestseller-ul internaţional TUNELE, tradus în peste 40 de limbi, a intrat în producţie cinematografică după ce drepturile de ecranizare ale acestei serii au fost achiziţionate pentru 1 milion de dolari!
Seria TUNELE, publicată la Editura Corint Junior, parte componentă a Grupului Editorial Corint, cuprinde până în momentul de faţă trei titluri, urmând ca Mai aproape, cel de-al patrulea volum, să apară în cursul lunii noiembrie.
Roderick Gordon&Brian Williams – Tunele
Roderick Gordon&Brian Williams – Tunele. În adâncuri…
Roderick Gordon&Brian Williams – Tunele. În cădere liberă
De asemenea, autorii anunţă că lucrează intens la cea de-a cincea carte a seriei, Spiral, care urmează a fi publicată în luna octombrie a anului 2011. Ultimul volum, al cărui titlu nu a fost încă ales, va apărea în anul 2012.
Autorii au dezvăluit în avanpremieră faptul că în volumul Spiral complotul Styx va atinge apogeul, iar confruntarea, care va implica şi poporul dispărut, descris în volumele anterioare, se va desfăşura atât în lumea subterană, cât şi în Suprasol.
Seria TUNELE continuă să fie una dintre cele mai de succes serii de fantasy ştiinţific pentru copii a tuturor timpurilor, cu o armată de fani underground în întreaga lume.
„Cărţile din seria TUNELE au un ritm alert, sunt captivante şi, pe alocuri, înfricoşătoare şi sângeroase.” – Philip Ardagh, Guardian
Cei doi autori au fost prezenţi în 2008 la Bucureşti.
Roderick Gordon locuieşte împreună cu soţia şi copiii în Norfolk, iar Brian Williams, în East London. Amândoi au fost dintotdeauna fascinaţi de săpăturile arheologice. Brian a copilărit în cartierul Edge Hill din Liverpool. Acolo a avut ocazia să exploreze magnificul şantier arheologic iniţiat în secolul al XVIII-lea de un om de afaceri local, Joseph Williamson – tunele destul de mari cât să te plimbi cu trăsura prin ele, care mai există şi astăzi. Pentru Roderick Gordon, legăturile cu arheologia sunt şi mai directe. Stră-străbunicul lui, William Buckland, a fost considerat unul dintre întemeietorii geologiei, iar în 1924 a descoperit un dinozaur, care îi poartă numele. Atât Roderick, cât şi Brian sunt fascinaţi de ideea existenţei unei adevărate lumi subpământene şi citează, ca inspiraţie, sistemele şi construcţiile subterane care există sub atât de multe oraşe, cum ar fi: Paris, Roma, Moscova şi New York.
De abia astept cea de-a patra carte shi filmul „Tunele”!!!