Timişoara,mon amour este foarte postmodernă. În discursul epic, care este scenariul, este eseu, este sarja humoristică. Una peste alta, cred că merită ca presupuşii scenarişti de la noi să încerce să vadă dacă nu se poate face un film.
Dincolo de episoadele amuzante sau hazlii, de întâmplările neplăcute, de „procesul“ şi asasinarea lui Ceauşescu, de avatarurile Televiziunii Române, de ultimul congres al P.C.R., de prezenţa pe platourile de filmare a agenţilor ambigui sau dubli, cititorul, fie el avertizat sau naiv, ar putea să-şi pună întrebarea, o întrebare care-ţi dă fiori: dar dacă delirul vesel, disperat şi credibil cu moderaţie al autorului nu este decât un palid reflex al realităţii
Le Monde
Leave a Reply