„Tudor Călin Zarojanu este un entuziast. Nu-l descurajează nici măcar perspectiva sfârşitului lumii (pe care l-a si descris, de altfel, cu vervă satirică, în romanul Sfîrşitul lumii). După 1989 s-a manifestat ca un gazetar frenetic, infuzând inteligenţă, talent literar şi umor în toate publicaţiile la care a lucrat. Şi aceasta pentru că, înainte de a fi ziarist, este scriitor. Un scriitor inventiv, de o mare mobilitate intelectuală, care se mişcă pe un întins registru stilistic cu dezinvoltură cu care Johnny Răducanu îşi plimbă mîinile pe claviatura pianului. Romanul Mass Media Insider valorifică experienţa sa de om de presă. Tudor Călin Zarojanu povesteşte într-un ritm alert, captivant tot ce a văzut şi a trăit într-o lume nebună, nebună, nebună şi… sublimă, lumea mass-media. Cartea sa este o Arcă a lui Noe pe care a îmbarcat nenumărate personaje reale, ca să le salveze de la uitare. M-am recunoscut şi eu, cu plăcere, printre ele.” Alex Ştefănescu
Mass Media Insider este povestea unui ziarist şi a nenumăratelor redacţii de ziare, reviste, posturi de radio şi TV prin care trece din anii ’90 încoace. Este povestea presei româneşti postdecembriste, spusă de un observator inteligent, ironic şi onest.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply