Taxiurile torturii sunt din seria conspiraţiilor legate de actul terorist de la 11 septembrie 2001. În carte autorilor Trevor Paglen şi A. C. Thompson, CIA ar fi răpit în tăcere mai mult de o sută de persoane şi le-ar fi încarcerat în închisori din întrega lume. Această operaţiune a fost denumită „extrădare specială” şi face parte din operaţiunile clandestine cele mai de amploare realizate de SUA după sfârşitul Războiului Rece. Unele persoane reţinute au fost trimise în Egipt şi Maroc pentru a fi torturate şi interogate. Altele au fost transportate cu ajutorul unor curse secrete CIA în Europa de Est şi Afganistan, unde, de asemenea au fost torturate. Mulţi dintre răpiţi au sfârşit în închisoarea Guantanamo, alţii au dispărut pur şi simplu. În această carte, un jurnalist de anchetă laureat al mai multor premii şi un geograf militar realizează pentru prima oară o investigaţie asupra acestei „extrădări speciale”, care între timp a fost formalizată, schimbându-i-se constant aspectul pentru a rămâne departe de privirile curioşilor.
Leave a Reply