”Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o papușă de cârpa și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși aș gândi tot ceea ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru valoarea lor, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică.
Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult; de-abia acum înțeleg că pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș ramâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi.
Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și, Doamne, cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâma de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci și sufletul.
Doamne, dacă eu aș avea o inimă, mi-aș scrie ura pe un cub de gheață și aș aștepta ca soarele să-l topească. Aș picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti și o serenadă de Serrat pe care aș oferi-o Lunii. Aș uda trandafirii cu lacrimile mele ca să pot simți durerea spinilor și sărutul de culoarea cărnii al petalelor proaspete.
Doamne, dacă aș putea primi o farâma de viață… n-aș lăsa să treacă nici măcar o zi fără să le spun oamenilor că iubesc, că îi iubesc. Aș convinge fiecare femeie și fiecare bărbat că la ei țin cel mai mult și aș trăi îndrăgostit de iubire. Bărbaților le-aș dovedi cât de mult greșesc atunci când cred că nu trebuie să se mai îndrăgostească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că ei îmbatrânesc tocmai pentru că încetează să se mai îndragostească.
Unui copil i-aș face cadou o pereche de aripi, dar l-aș lăsa să învete singur a zbura. Pe cei bătrâni i-aș învăta că moartea nu vine o dată cu vârsta, ci o dată cu uitarea.
În fond, și eu am învățat de la oameni atâtea lucruri… Am învatat că toata lumea vrea sa trăiască pe vârful unui munte, fără să stie că adevărata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf. Am învăţat că ori de câte ori un nou-născut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oară, degetul mare al tatălui său, îl ține strâns pentru totdeauna.
Am învățat că un om are dreptul să se mire atunci când vede un om căzut, dar de fapt ar trebui să întindă mâna să-l ajute să se ridice.
Sunt o mulțime de alte lucruri pe care aș putea să le învăț de la voi, deși, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic, fiindcă atunci când mă vor pune la păstrare în acea cutie, eu voi fi murit deja…”
M-a durut sufletul cand am citit testamentul…
Ma aseman cu Gabriel Garcia Marquez in modul de a trai si simti viata…
Dovada consideratiei mele …au fost lacrimile ce mi-au curs pe obraz…atunci cand am citit…