Tess Gerritsen – Dublura

Cum ar fi să descoperi într-o zi că mai există o persoană identică cu tine? Să simţi că lumea pe care o cunoşteai, cu care te-ai obişnuit, capătă noi coordonate, neprevăzute? Doctorul legist, Maura Isles se întoarce într-o seară acasă, de la o conferinţă din Paris, şi îi găseşte pe toţi cei apropiaţi ei şocaţi şi zdruncinaţi. Motivul – o femeie ucisă într-o maşină, chiar în faţa casei ei, îi seamănă leit, este copia ei fidelă. Acum nu-i mai rămâne de făcut decât să descopere misterul din spatele acestei femei, să dezgroape un trecut misterios şi dureros ce ţine de condiţiile în care s-a născut, scoţând la lumină, în acelaşi timp, un criminal în serie, crud şi foarte inteligent. Cartea nu este un simplu thriller, ci merge în profunzimea sufletului omenesc, înfăţişează trăiri puternice, este o adevărată luptă, luptă pentru supravieţuire, în cazul Matildei Purvis, pentru o viaţă întregită, a Maurei Isles, şi pentru adevăr, în cazul detectivei Jane Rizzoli. Aceste trei femei extraordinare îmbină armonios puterea şi sensibilitatea, duritatea şi blândeţea, tenacitatea şi ezitarea… Un roman pe care va fi greu să îl laşi din mână până la sfârşit.

De acelaşi autor

Chirurgul

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *