Cândva, am intenţionat să fac o disecţie – să scot afară măruntaiele identităţii naţionale și să afirm: „Uitaţi-vă, așa funcţionează!”. Îmi propusesem, într-o cercetare, să scot la iveală interese, pasiuni, fixaţii, iluzii, ascunse toate sub pretinse identificări naţionale. Speram că voi putea oferi o explicaţie care să-i lumineze pe toţi și să-i elibereze din ghearele identităţii naţionale, și apoi să învăţăm să convieţuim cu identităţi parţiale și deschise.
Însă degrabă aveam să descopăr că, la fel ca identitatea naţională, și studiul ei este împânzit de capcane, prima capcană fiind chiar în intenţia de a studia acest domeniu: oare nu cumva atunci când pretindeam că aleg o temă de cercetare, de fapt, mi-am dezgolit propria rană identitară? Adun în această carte, ca într-o confesiune, capcanele și rătăcirile mele (academice), cu speranţa că astfel mă voi izbăvi, pentru totdeauna, de păcatele căutării identitare, iar posibilul cititor al acestei cărţi va învăţa să le evite.
Tamara Cărăuș (1972) este licențiată a Facultății de Filosofie a Universității din București (iunie 2001). Doctor în litere (iulie 2001) la Universitatea din București cu teza „Tehnici narative în romanul postmodern”. A desfășurat proiecte de cercetare în cadrul mai multor instituții: Colegiul Noua Europă, România; Universitatea din Oxford, Marea Britanie; Universitatea din Uppsala, Suedia; Universitatea din Groningen, Olanda; Universitatea Palacky, Cehia; Institut fur die Wissenschaften vom Menschen, Austria, ș.a. A publicat cărțile tzara mea (ed. ARC, 2000) și Efectul Menard (ed. Paralela 45, 2003).
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply