Roşu-coral: o culoare care stârneşte pasiuni. Pasiuni ca cea care străbate această poveste intensă, dominată de o protagonistă hotârâtă să-şi împlinească visele fără să facă nici un compromis. Liliana Corti şi fraţii săi cresc într-o familie proletară dintr-un oraş, Milano, în care rănile războiului nu s-au vindecat încă. De la părinţi învaţă să-şi păstreze întotdeauna demnitatea şi să-şi revendice drepturile, într-o societate în care cei slabi suferă adesea umilinţe şi nedreptăţi. Timpul trece cu repeziciune: sosesc anii boom-ului economic, ai manifestaţiilor de stradă, ai Brigăzilor Roşii, ai „efervescentului Milano“ şi anii în care afacerile sunt strâns legate de politică. Liliana, cu devotament şi multe sacrificii, `îşi consolidează o carieră strălucită şi reuşeşte chiar să-şi întemeieze o familie reuşită. Este tentată să se abandoneze în braţele altui bărbat şi trăieşte pe propria piele ferocitatea celor care visau să schimbe lumea prin focuri de pistol şi bombe artizanale. Asistă neputincioasă la sfârşitul lungii sale cariere, dar în cele din urmă iese victorioasă şi din această încercare. Cu puţin noroc şi multă ambiţie, şi ceilalţi fraţi Corti îşi găsesc un loc privilegiat în viaţă. Împletind biografiile personajelor cu evenimentele istorice recente, Sveva Casati Modignani construieşte o saga pe o solidă bază narativă, capabilă să emoţioneze, să îndemne la reflecţie şi la visare.
De acelaşi autor
Leave a Reply