ILUMINĂRI PENTRU O NOUĂ ERĂ este volumul al treilea din Cărţile lui Matei, scrise de Suzanne Ward, împreună cu fiul său, Matei. Ea prezintă informaţii esenţiale pentru a înţelege lumea noastră de astazi. Iată ce spun câteva dintre personajele cu care Suzanne stă de vorba in carte:
DUMNEZEU: Acestezile reprezintă capitolul final al violenţei, urii, suferinţei, distrugerii, tiraniei şi morţii˝ aşa cum le cunoasteţi voi pe Pământ. Tuturor celor care se roagă pentru ca pacea să vină curând, pentru că pacea şi dreptatea şi iubirea să domnească pe Pământ le pot spune: Aud rugăciunile voastre – ele sunt propriile Mele rugăciuni! – şi li se vor răspunde aşa cum ne dorim noi toţi, cei care vrem acest lucru! Eu sunt pentru totdeauna cu voi şi în voi.
MATEI : Acestea sunt vremuri de restrişte, momente in care fiecare îşi trece în revistă toate alegerile de pe parcursul vieţii şi hotărăşte dacă să decidă să accepte lumina şi să se ridice împreună cu Pământul în frecvenţele mai înalte ale luminii, sau să refuze lumina şi să o ia de la capăt, de la începuturile conştiinţei.
SAMINTEN: Ajutorul pe care civilizaţia mea il dă Pământului pentru a reveni la vechea sa stare de sănătate şi măreţie, întăreşte capacitatea de asimilare a luminii în fiecare dintre sufletele receptive care trăiesc acolo.
ESCHIL : Civilizaţia noastră, care acum se apropie de nivelul al cincelea de evoluţie a sufletului, s-a aflat cândva aproape de auto-distrugere, aşa cum sunteţi voi astăzi. Unii dintre noi, care arată exact ca voi, se află în mijlocul vostru, aducând un plus de lumină pentru salvarea voastră.
de acelaşi autor:
Revelaţii pentru o nouă eră. Cheia reinstaurării Paradisului pe Pământ
Leave a Reply